Mama lui Răzvan Ciobanu, către Cătălin Botezatu: „Iertați-l dacă v-a greșit cu ceva”
Mama lui Răzvan Ciobanu, către Cătălin Botezatu: „Iertați-l dacă v-a greșit cu ceva”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCătălin Botezatu
Moartea lui Răzvan Ciobanu, într-un accident de mașină, în a doua zi de Paște, a tulburat lumea modei de la noi. Conflicte vechi de când lumea s-au stins pur și simplu și toți cei care au apreciat talentul și munca designerului l-au plâns alături de familie și prieteni.
Cătălin Botezatu, despre care se știe că avea de recuperat o datorie ”istorică” de la Răzvan Ciobanu, a vorbit despre întâlnirea emoționantă cu mama designerului, la căpătâiul acestuia, în capela de la Cimitirul Progresul din Capitală.
"La capelă, seara, când mama lui m-a văzut, a venit la mine și, cu ultimele puteri, mi-a spus așa: «Iertați-l, va rog, dacă v-a greșit cu ceva». Am fost atât de impresionat. Nici nu știam ce să mai zic. Am luat-o în brațe pe biata femeie și am îmbărbătat-o. I-am răspuns că nimic nu mai contează acum, ce a fost a fost. O să îmi aduc aminte doar de momentele bune. Până la urmă, să nu uităm că toți suntem oameni, toți suntem supuși greșelii, nimeni nu este fără de păcat. Cine ne judecă este doar Dumnezeu", a declarat Bote la "Ștafeta mixtă cu Alex și Cornelia", de pe Wowbiz.ro.
Răzvan Ciobanu a murit luni, 29 aprilie, într-un accident de mașină petrecut în județul Constanța. Designerul era în drum spre București, la volanul unui autoturism de teren împrumutat de la un prieten. Din primele cercetări a reieșit că Răzvan circula cu viteză, nu purta centura de siguranță și consumase droguri înainte să se urce la volan. Accidentul a avut loc înainte de răsăritul soarelui, în jurul orei 4.30, însă trupul designerului a fost descoperit lângă mașină abia după ora 7 dimineața, de către paznicul unei ferme.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News