REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.4° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
27.4° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

”Mâna lungă” a Sirmei Caraman se joacă cu banii!

”Mâna lungă” a Sirmei Caraman se joacă cu banii!

Replica API 2 februarie 2022 | 23:56 10587

Cristian Caraman o duce bine pe timp de criză economică mondială. În timp ce unii și-au pus firmele pe butuci, alții își permit luxul de a-și extinde afacerile. Fiul fostului secretar de stat Sirma Caraman a pus la cale un plan de divizare a societății pe care o deține, Cristian Impex, transferând o parte din active și pasive către o nouă firmă pe care a înființat-o recent, Cristian Impex Bakery. Drept dovadă că o duce bine, Cristian Caraman și-a tras și un bolid de lux, un Audi SQ8, în valoare de aproximativ 100.000 de mii de euro, pe care l-a achiziționat în leasing.

Societatea Cristian Impex SRL, firma care a ridicat un imobil cu 12 etaje în buza mării, în Faleză Nord, (rămâne de văzut dacă legal sau nu), se va diviza. O procedură folosită de foarte mulți afaceriști, cu societățile îngropate în datorii. Cristian Caraman, unicul asociat, a înființat o nouă firmă, Cristian Impex Bakery, care va prelua activele și pasivele societății Cristian Impex, și care va avea ca domeniu de activitate producția de produse de panificație și comerț cu produse de panificație, ramură de care se ocupa și societatea divizată.

Audi SQ8

Caraman și-a tras un Audi SQ8, de 90.000 de euro

Noua societatea va prelua, de la firma divizată, și toate contractele de credit, care nu sunt puține, inclusiv un contract de leasing financiar din august 2021, încheiat de Cristian Impex cu o firmă de specialitate, pentru autoturismul AUDI SQ8, în valoare totală de 90.000 EUR, fără TVA. Caraman a achitat și un avans în valoare de 27.000 euro, rămânând de plata suma de 63.000 euro, echivalentul a 314.974,8 le.

Caraman a construit în buza mării, blocul se află în atenția judecătorilor

Familia fostului secretar de stat la Ministerul Dezvoltării a intrat în atenția opiniei publice prin prisma mastodontului de pe plaja din Faleză Nord. Blocul cu 12 etaje, construit în buza plajei Reyna, se află, în continuare, în atenția judecătorilor, după ce s-a cerut demolarea clădirii, pe motiv că s-ar fi ridicat ilegal.

blocul din Faleză Nord, construit de firma lui Caraman, și care ar putea fi demolat

În primă fază, familia Caraman câștiga în instanță procesul însă, la apel, magistrații au decis rejudecarea dosarului.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303