''Maniera în care am câştigam nu mai contează'', a spus Guardiola după cucerirea trofeului Ligii Campionilor
''Maniera în care am câştigam nu mai contează'', a spus Guardiola după cucerirea trofeului Ligii Campionilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPep Guardiola, antrenorul echipei Manchester City, care a câştigat în premieră Trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după 1-0 cu Inter Milano, a afirmat că importantă era victoria şi "maniera în care câştigat nu mai contează", relatează AFP.
"Sunt obosit, calm şi mulţumit desigur. Acest trofeu este atât de greu de câştigat! Dar nu se putea întâmpla altfel, o ştiam. În prima repriză, noi am fost nervoşi, dar ne trebuia calm. Această competiţie poate înclina de o parte sau de alta, dar noi am fost acolo şi era scris că în acest sezon ne revine nouă", a spus tehnicianul catalan la finalul meciului.
Deocamdată nu am suficientă energie pentru a mă gândi la sezonul viitor. Să câştigi această competiţie şi să reuşeşti tripla (campionat, Cupă, Liga Campionilor) este atât de dificil încât maniera în care am obţinut astăzi victoria nu mai contează, important era să o obţinem", a adăugat Guardiola.
Manchester City a câştigat în premieră trofeul Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Inter Milano cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stadionul Olimpic Ataturk din Istanbul.
City a reuşit să scrie istorie, după ce în 2021 a pierdut prima finală jucată în Champions League, 0-1 cu Chelsea.
Golul spaniolului Rodri a făcut diferenţa într-o finală în care echipa antrenată de Guardiola a evoluat crispat, apăsată de miza meciului.
Guardiola şi-a trecut în palmares a treia sa Ligă a Campionilor, după cele câştigate în 2009 şi 2011 cu FC Barcelona.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.