MApN: 45 de tone de echipament medical vor fi aduse joi din Coreea de Sud
MApN: 45 de tone de echipament medical vor fi aduse joi din Coreea de Sud
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinisterul Apărării Naţionale (MApN) a solicitat Capabilităţii de Transport Aerian Strategic a NATO, care operează de pe Baza Aeriană Papa din Ungaria, desfăşurarea unei misiuni aeriene de urgenţă, pentru transportul a aproximativ 45 de tone de echipament medical de la Seul la Bucureşti, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al MApN, echipamentele, 100.000 de combinezoane de protecţie, au fost achiziţionate de statul român prin Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate, în cadrul eforturilor de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 în ţara noastră.
Zborul este efectuat cu o aeronavă C-17 Globe Master III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Capabilităţii de Transport Aerian Strategic. Unul dintre comandanţii echipajelor care operează aeronava pe timpul acestei misiuni este locotenent-comandorul George Crăciun, pilot din Forţele Aeriene Române, detaşat în cadrul Capabilităţii de Transport Aerian Strategic.
Aeronava va ateriza joi pe Aeroportul Otopeni.
România a semnat în anul 2008, ca membru fondator, Memorandumul de Înţelegere pentru constituirea Capabilităţii de Transport Aerian Strategic, alături alte nouă ţări NATO - Bulgaria, Estonia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, Slovenia, SUA şi Ungaria, dar şi două membre ale Parteneriatului pentru Pace: Finlanda şi Suedia.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News