MApN a primit 13,5 milioane lei pentru achiziţia unui avion
MApN a primit 13,5 milioane lei pentru achiziţia unui avion
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinisterul Apărării Naţionale a primit, prin ordonanţa de rectificare a bugetului, suma de 13,5 milioane lei, bani alocaţi pentru demararea procesului de realizare a capabilităţii de transport special, informează MApN. "În România, ca şi în alte ţări membre ale Uniunii Europene, zborurile speciale se realizează de către Ministerul Apărării Naţionale cu aeronave din flota proprie. Pentru realizarea acestei misiuni, prin ordonanţa de rectificare a bugetului, a fost alocată Ministerului Apărării Naţionale suma de 13,5 milioane lei, în vederea demarării procesului de realizare a capabilităţii de transport special. Astfel, în acest moment, la Statul Major al Forţelor Aeriene şi la compartimentele de specialitate din cadrul Ministerului se analizează mai multe variante pentru identificarea soluţiei optime. Având în vedere cele precizate, este prematură o eventuală discuţie despre costurile achiziţionării aeronavei la această dată", precizează un comunicat al instituţiei remis miercuri.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News