REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.4° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
32.4° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Marco Verratti a semnat cu Al-Arabi

Marco Verratti a semnat cu Al-Arabi

Virgil STOIAN 16 septembrie 2023 | 00:00 674

Internaţionalul italian Marco Verratti a semnat cu clubul Al-Arabi SC (Qatar) după unsprezece ani petrecuţi la Paris SG, a anunţat clubul francez, scrie AFP.

Marco Verratti a semnat cu Al-Arabi

Mijlocaşul de 30 de ani, favoritul multor suporteri ai lui PSG, nu a mai făcut parte din planurile clubului, care a schimbat strategia în această vară odată cu venirea antrenorului Luis Enrique. Marco Verratti 'a jucat un rol major în marea noastră istorie', a declarat preşedintele clubului, Nasser Al-Khelaifi, citat în comunicatul de presă al PSG, conform agerpres.
"Parisul, clubul şi suporterii săi vor avea întotdeauna un loc special în inima mea. Voi fi parizian pentru totdeauna", a spus, la rândul său, Marco Verratti.

Italianul se afla de luni seara la Doha, unde urma să treacă testele medicale şi apoi să semneze contractul cu Al-Arabi, unul dintre cluburile din capitala Qatarului.

Termenii contractului nu sunt încă cunoscuţi, dar informaţiile din presă sugerează un transfer în valoare de aproximativ 45 de milioane de euro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712