REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.8° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
23.8° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

Marea Britanie: Forţele speciale, vizate de o anchetă privind posibile crime în Afganistan

Marea Britanie: Forţele speciale, vizate de o anchetă privind posibile crime în Afganistan

A.F. 6 iulie 2023 | 00:00 250

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, a anunţat miercuri că forţele speciale sunt vizate de o anchetă independentă aflată în desfăşurare, fiind suspectate de activităţile ilegale în Afganistan, în principal de omorârea unor civili în urmă cu un deceniu, transmite AFP.

Marea Britanie: Fortele speciale, vizate de o ancheta privind posibile crime in AfganistanBen Wallace

Anunţată în decembrie 2022 şi lansată în martie, 'ancheta atinge în prezent stadiul audierilor pe fond şi sunt în măsură să confirm că acuzaţiile se referă la comportamentul forţelor speciale ale Regatului Unit', a afirmă Wallace într-o declaraţie scrisă către parlament.

'Această confirmare se face în circumstanţele excepţionale ale acestei anchete, în care activităţile acestei organizaţii constituie nucleul investigaţiilor', a adăugat ministrul.

Ancheta acoperă o perioadă întinsă între mijlocul lui 2010 şi mijlocul lui 2013, interval în care două familii afgane - opt persoane, printre care trei copii - ar fi fost ucise de forţele speciale britanice în timpul unor raiduri în Afganistan în 2011 şi 2012.

O anchetă a BBC, difuzată în urmă cu un an şi care a avut un mare ecou în Regatul Unit, a pus în evidenţă 54 de cazuri de persoane ucise de gloanţe în Afganistan, în condiţii suspecte, de către o unitate a forţelor speciale britanice, fapte care au fost acoperite de superiorii lor.

În Australia, o anchetă internă a concluzionat că 39 de civili şi prizonieri au fost 'ucişi ilegal' în Afganistan de forţele speciale australiene. Un fost soldat acuzat de crimă de război a fost arestat în martie, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699