Marea Neagră, destinație pentru navele de croazieră
Marea Neagră, destinație pentru navele de croazieră
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria municipiului Constanța și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța au fost reprezentate la cel mai mare eveniment din industria turismului de croazieră „Seatrade Cruise Global”, care s-a desfășurat la Miami, în perioada 8-11 aprilie 2019.
În cadrul standului pe care MedCruise, asociația porturilor de croazieră din Marea Mediterană și din mările învecinate, l-a organizat în scopul promovării turismului de croazieră în porturile membre ale asociației, a fost promovat portul împreună cu destinația Constanța, cel mai bun exemplu de cooperare oraș - port de la nivelul Mării Negre.
Astfel, a fost relansată Marea Neagră ca destinație pentru navele de croazieră, coordonată de președintele MedCruise pentru Marea Neagră, Teodor Patrichi. Ca urmare a participării la acest eveniment și a numeroaselor discuții purtate cu reprezentanții marilor companii din industria turismului de croazieră, au fost deja planificate numeroase sosiri ale navelor de croazieră în Portul Constanța în perioada 2020-2021. Au fost prezenți și reprezentanții Royal Caribbean, care, prin brandul Azamara, au făcut rezervare fermă pentru nava Azamara Journey pentru lunile iunie, iulie și septembrie 2020. Sosirile reprezintă începutul unei relații cu această companie, care va dezvolta itinerarii prin toate brandurile sale, cu plecare din Istanbul. În acest sens, reprezentanții companiei de croazieră au solicitat să fie prezenți la următoarele întâlniri ale grupului de lucru pentru Marea Neagră, organizate în cadrul asociației MedCruise.
Delegația română a avut onoarea de a primi vizita lui Cătălin Ghenea, consulul general al României la Miami.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News