Maria Stavrositu crede că Gigi Chiru a reclamat-o la Poliţie pentru trafic de influenţă
Maria Stavrositu crede că Gigi Chiru a reclamat-o la Poliţie pentru trafic de influenţă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCampania electorală parlamentară s-a terminat, alegerile au trecut, însă disputele politice încă au rămas. Fostul deputat Maria Stavrositu s-a ales cu o reclamaţie la poliţie fiind acuzată de înşelăciune şi trafic de influenţă. Cine este în spatele poveştii? Oamenii "penibili" ai lui Cristian Gigi Chiru, susţine Stavrositu. "Tot de la presă am aflat de această reclamaţie. A ajuns la toată presa, iar mail-ul de pe care a fost trimisă este acelaşi de pe care Gigi Chiru îşi punea oamenii în campania electorală să trimită informaţii. Sunt nişte penibili cei care fac asta. Nu-mi fac griji, nu sunt neliniştită, nu am de ce. Poliţia o să-şi facă datoria", a spus Maria Stavrositu. Reclamaţia a fost luată în calcul de poliţişti care au deschis o anchetă. "Este doar o reclamaţie, atât. Reclamaţia este în faza actelor premergătoare, se fac verificări", a spus Emilian Pârvu, şeful Poliţiei Municipale Constanţa. Ce spune Gigi Chiru despre presupunerile Mariei Stavrositu? "Nu vreau să-mi asociaţi numele cu Maria Stavrositu. Nu mă interesează nimic despre Maria Stavrositu", a spus senatorul.
Mirela Sorina PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News