REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 22 Nov. 2024
Anul XX Nr. 6921
10.3° Constanța Vineri, 22 Noiembrie 2024 Anul XX Nr. 6921
 

Marian Crușoveanu: PSD intoxică electoratul cu informații neadevărate. Video

Marian Crușoveanu: PSD intoxică electoratul cu informații neadevărate. Video

Mirela PASCAL, Mariana MURAT 31 octombrie 2024 | 00:00 6026

Deputatul PNL Marian Crușoveanu, și candidat pentru un nou mandat în Camera Deputaților, din partea PNL Constanța, s-a aflat miercuri, 30 octombrie, în studioul Replica, unde a făcut un bilanț al activității celor patru ani în Parlamentul României. Totodată, Crușoveanu a vorbit și despre proiectele realizate, cel mai important fiind Alternativa Techirghiol, drumul nou care se va construi spre sudul litoralului și care ar putea fi gata în patru ani, dar a vorbit și despre „promisiunile deșarte“ ale adversarilor politici, în special ale PSD. De asemenea, Crușoveanu a vorbit și despre proiectele viitorului mandat.

Marian Crusoveanu: PSD intoxica electoratul cu informatii neadevarate. VideoMirela Pascal, Marian Crușoveanu

În debutul interviului, candidatul PNL, Marian Crușoveanu, a vorbit despre cele mai importante proiecte realizate, cum ar fi Alternativa Techirghiol, drumul nou care se va construi spre sudul litoralului și care ar putea fi gata în patru ani. 

Cel mai important proiect la care am lucrat înainte de a candida pentru Camera Deputaților bine știutul proiect Alternativa Techirghiol care din fericire se apropie de sfârșit este în faza de licitație, în două săptămâni cred că se va încheia perioada de depunere a ofertelor. S-a prelungit puțin această perioadă având în vedere numărul foarte mare de clarificări care au fost depuse, odată terminată această etapă va intra în analiza ofertelor și sper ca în prima parte a anului să avem un câștigător să se dea ordin de începere pe execuție. Această licitație este proiectare și execuție, adică prima oară se va da ordin de începere pentru proiectarea acestei lucrări, are un termen maxim de 12 luni iar după ce se finalizează proiectarea, avem un alt termen de 36 de luni pentru execuția efectivă a lucrărilor, deci undeva la maximum 4 ani din momentul desemnării câștigătorului, aceste lucrări vor fi finalizate, asta nu înseamnă că nu se pot termina mai repede”, a spus parlamentarul.

Eliminarea taxei de pod de la Fetești... mai durează!

Legat de eliminarea taxei de pod de la Fetești, Marian Crușoveanu a declarat că deși proiectul era aproape de a intra pe un făgaș bun, acesta a fost reîntors la Biroul Permanent al Camerei Deputaților pentru a fi reanalizat în comisii. Mai mult decât atât, Crușoveanu a mai declarat că spre deosebire de social democrați, PNL nu a fost de acord cu retrimiterea la comisia de analiză.

Acest proiect a ieșit din comisia a cărei vicepreședinte sunt, a intrat pe la Plen la vot, dar a fost reîntors la Biroul Permanent al Camerei, acolo unde se decide practic ordinea de zi sau retrimiterea anumitor proiecte de lege comisiei din nou spre analiză. În acel Birou Permanent al Camerei Deputaților, unde fiecare partid politic are reprezentanți, în afară de PNL, care nu a fost de acord cu retrimiterea la comisii a acestui proiect, în rest toate celelalte partide, fără excepție, au fost de acord să-l retrimită la Comisie pe motiv că trebuie reanalizat. Ce ai de reanalizat? Trebuie să scoți o taxă de pod! Se știa foarte bine care este impactul bugetar, anume cei 30 de milioane de euro pentru CNAIR. Noi, spre deosebire de cei de la PSD, întotdeauna când ne dorim un proiect de lege, dăm și soluții. Aveau în PNRR oportunitatea de a accesa fonduri pentru digitalizarea și achiziționarea de noi sisteme de supraveghere și control privind taxa rovinietei pentru că, la acest moment, în România sunt 106 sisteme de supraveghere și monitorizare în toată țara. Prin această oportunitate puteau să mărească exponențial numărul acestor sisteme care nu făceau nimic altceva decât să monitorizeze pe cei care nu prea plătesc rovinieta”, a adăugat candidatul PNL pentru un nou mandat în Parlamentul României.

Hârșova trebuie să devină stațiune de interes local

În cadrul interviului, candidatul la Camera Deputaților din partea PNL Constanța, Marian Crușoveanu, a discutat și despre proiectele pe care urmează să le implementeze. Unul dintre acestea vizează orașul Hârșova și atragerea de investitori. „Am un proiect foarte interesant ce a rezultat ca urmare a unei discuții cu un coleg primar, Viorel Ionescu de la Hârșova. Hârșova este o localitate care beneficiază de o resursă naturală, ape sulfuroase. Ca să poată să beneficieze de exploatarea acestor ape sulfuroase într-un mod civilizat, trebuie să devină stațiune de interes local. Având niște resurse minerale, vrea să le exploateze și să devină stațiune de interes local. Potrivit legii, trebuie să asiguri un număr de 100 de spații de cazare, iar cei care și-ar dori să investească vă dați seama că și-ar asuma un risc. Vin, fac locurile de cazare, și nu au nici o siguranță. Iar modificarea la care m-am gândit este să li se acorde un statut temporar acestor localități din România care au fel de fel de resurse naturale. Să se transforme în stațiuni, să aibă posibilitatea de a atrage investitori. Dacă la sfârșitul acelei perioade nu au reușit să îndeplinească condițiile actuale, li se retrage acel statut”, spune Crușoveanu.

Ministerul Sănătății doar mimează grija pe care o are față de cetățeni

Întrebat de proiectul de lege privind înfiinţarea unor centre regionale de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri și de ce a devenit aproape imposibil de realizat proiectul, Marian Crușoveanu a declarat că Ministrul Sănătății, care e de la PSD, în speță Alexandru Rafila, nu a mișcat nici un deget pentru înființarea centrelor. Mai mult decât atât, acesta a mai spus despre Rafila că doar mimează grija pe care o are față de cetățenii României, având în vedere că ne aflăm în plină campanie electorală. „Proiectul e la Ministerul Sănătății de luni bune. Ministrul Sănătății de la PSD nu a făcut absolut nimic, are legislație, are tot, doar trebuie pusă în aplicare. Acum câteva zile, așa cum spuneam, acest proiect a devenit lege. Ministrului i s-au conferit instrumentele necesare pentru a începe înființarea acestor centre pentru consumatorii de droguri dar, din păcate, nu face nimic, fiind și campanie electorală vă dați seama că ei promit, dar ce mă supără pe mine este că o parte din PSD vine și spune că luptăm contra drogurilor, pe de cealaltă parte vor legalizarea drogurilor. Mingea este la Ministerul Sănătății, unde avem un ministru PSD care doar mimează grija pe care o are față de cetățenii României”, a spus Crușoveanu precizând, totodată, că și Dobrogea este pe lista regiunilor unde ar urma să se construiască un astfel de centru pentru consumatorii de droguri.

Video 1:

Marian Crușoveanu a vorbit și despre Florin Mitroi, dar și despre vizita președintelui PNL la Constanța. „Florin Mitroi este un om dintre oameni, pentru oameni și întotdeauna este foarte apropiat de ei. Președintele PNL și-a dorit să fie alături filiala Constanța, alături de domnul Florin Mitroi și de ceilalți colegi pentru a fi prezent la depunerea jurământului. După aceea am avut o întâlnire cu toți aleșii locali din județul Constanța al PNL unde am discutat chestii politice de strategie politică pentru campaniile în curs și cele viitoare”, a spus Crușoveanu.

Florin Mitroi așa cum a demonstrat la Valu lui Traian, cu siguranță asta vrea să facă și la Consiliul Județean

Ce așteptări are de la noul președinte al CJ? „Așteptările de la Florin Mitroi sunt simple: ceea ce a promis în campania electorală, începând de la investițiile în sănătate, începând de la reorganizarea tuturor societăților care se află în subordinea CJ și deconcentrate. Pentru că a fost o perioadă nu tocmai fericită. Multe lucruri sunt de făcut. Florin Mitroi a demonstrat multe la Valu lui Traian, a luat o localitate de la 6.000 de locuitori și a dus-o la 30.000, a construit biserici, școli, grădinițe, a adus apă, canalizare, gaze și toată infrastructura rutieră, iluminat. Cu siguranță asta vrea să facă și la Consiliul Județean. Exact cum le spunea locuitorilor din Valu lui Traian «Nu am plecat de la Valu, locuiesc în continuare la Valu lui Traian, numai că familia Valu lui Traian se va extinde în tot județul»”, spune deputatul.

Cât despre cum va decurge campania electorală pentru parlamentare, Marian Crușoveanu spune că ”unii își doresc să vină să discute cu oamenii, să prezinte ce doresc pentru următorul mandat, alții se țin de promisiuni deșarte.

Crușoveanu zice că social democrații intoxică electoratul

Despre PSD, Crușoveanu spune că intoxică cu informații neadevărate electoratul, făcând referire la pensiile militarilor. „Adversarii noștri politici, în special PSD, intoxică cu informații neadevărate, spunând că am vrut să facem acest proiect de lege pentru a beneficia și președintele PNL de acest proiect. Este demnitar, legea stipulează clar că de această lege nu beneficiază demnitarii. Nu întotdeauna declarațiile unor candidați sunt și adevărate

Întrebat dacă ar accepta o dezbatere electorală cu unul dintre adversarii său, candidați pentru un loc în Parlamentul României, Crușoveanu nu spune NU. „Nu cred că e o problemă. Consider că, atâta timp cât ți-ai făcut 4 ani treaba, nu e o problemă. Eu nu provoc pe nimeni. Mi-aș dori să stau de vorbă cu oamenii, nu să ne bălăcărim, să fie discuții productive, din care să iasă soluții. Nu am preferințe și nu acesta e scopul meu, de a avea dezbateri în care să ne scoatem ochii“, spune deputatul.

Video 2:

 

Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai jos:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

PSD Eduard Martin
AUR Ovidiu Cupsa Mohammad Murad
PSD Cristina Dumitrache
PNL Bogdan Hutuca Silviu Cosa
USR Stelian Ion Remus Negoi
PSD Brailoiu

REPLICA



LOTO

6/49
26821204022
5/49
112932312136
joker
11431339216