Mariana Mircea a câştigat, din nou, procesul cu ANI
Mariana Mircea a câştigat, din nou, procesul cu ANI
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăriţa din Cernavodă nu e incompatibilă
Primăriţa din Cernavodă nu e incompatibilă
Procesul dintre Mariana Mircea, primar de Cernavodă, şi Agenţia Naţională de Intergitate (ANI), privind starea de incompatibilitate constatată de inspectori, a ajuns aproape de final. Inspectorii ANI au constatat că Mariana Mircea, în intervalul 26 iunie 2007 - 17 ianuarie 2008, a deţinut simultan funcţia de consilier în Consiliul Local Cernavodă şi pe cea de membru în Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica SA, poziţie care, în opinia ANI, contravine Legii 161/2003. Astfel s-a ajuns la Curtea de Apel Constanţa, unde a fost înregistrat dosarul 626/36/2010, în care Mariana Mircea a chemat în judecată ANI, dar şi pe inspectorul Romică Dinică, cel care s-a ocupat de dosarul de incompatibilitate, solicitând anularea actului administrativ. În cele din urmă, instanţa de fond a admis cererea şi a dispus anularea actului de incompatibilitate. Hotărârea Curţii de Apel mai poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). De remarcat că motivul pentru care instanţa a dat acest verdict este acela că, potrivit legii, Mariana Mircea ar fi fost, într-adevăr, incompatibilă, în cazul în care, în intervalul de timp menţionat, ar fi fost membru din Consiliul de Administraţie al unie sucursale a Nuclearelectrica, în timp ce la Cernavodă este numai o filială. Totodată, în cauză au fost solicitate şi daune morale cuprinse între 50.000 lei şi 100.000 lei. Avocata care a reprezentat-o pe Mariana Mircea în instanţă susţine că ANI a făcut o cercetare defectuoasă, dat fiind că, în momentul în care a vrut să depună unele înscrisuri la dosarul întocmit de ANI, inspectorul Dinică a trimis-o la plimbare, spunându-i că cercetarea este deja făcută şi se ştie rezultatul.
Daniel ALBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News