REPLICA ONLINE CONSTANTA

31.3° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
31.3° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Marile magazine vor fructe din import și strâmbă din nas la produse românești! Video

Marile magazine vor fructe din import și strâmbă din nas la produse românești! Video

Replica API 12 aprilie 2022 | 10:58 2826

Avem un potențial uriaș, dar am ajuns să importăm masiv fructe de la greci, polonezi sau spanioli, în timp ce ale noastre se strică în depozite. Fermierii români spun că marile magazine din România evită produsele naturale românești și le preferă pe cele din import. Elena Mîndrilă, un fermier din Lipnița, care deține o livadă de pomi fructiferi ce se întinde pe 15 hectare, a povestit, pentru Replica de Constanța, cât de greu este să ții pe linia de plutire o astfel de afacere, mai ales când statul te ajută prea puțin, iar marile magazine ocolesc livezile noastre. Fructele din Lipnița nu ajung deloc în Constanța, pentru că sunt perisabile, ci sunt distribuite în jurul capitalei.

Produsele românești au devenit o raritate pe rafturile marilor magazine din România. Doritorii de produse românești sunt nevoiți să ia la pas piețele pentru a procura produsele naturale.

Și..., nici acolo nu au o prea mare siguranță, întrucât samsarii sunt peste tot. Deși avem un potențial uriaș, am ajuns să importăm masiv mere, pere, piersici sau cireșe, în special de la greci, polonezi sau spanioli.

Fermierii români spun că marile magazine din România preferă fructele din import pentru că sunt mai puțin perisabile.

Elena Mîndrilă, din localitatea Lipnița, care are o livadă de pomi fructiferi, a declarat, pentru Replica, că în Constanța nu distribuie nici un produs, întrucât marile magazine preferă să nu aibă pierderi și preiau fructe din import din cauză că sunt mult mai puțin perisabile.

Se ocupă singură de 15 hectare de livadă

Mă ocup singură de această livadă pentru că soțul meu a decedat. Este foarte greu, în primul rând că sunt multe lucrări pe care eu trebuie să le fac, împreună cu oamenii, dar încerc să mă descurc cum pot de bine singură. Forță umană se mai găsește, dacă oamenii sunt plătiți bine vin la muncă. Avem caiși, piersici, nectarini, se întinde pe 15 hectare livada. Fructele nu ajung sub nici o formă în supermarketuri. Ajung în București, Suceava, la Buzău, la Constanța nimic niciodată. În Constanța, tarabagii, cei care iau fructele ca să le dea direct la consumatori preferă fructe de import, ca să nu aibă pierderi. Fructele românești sunt mai perisabile pentru că lor nu le dăm tratamentele care le dau cei din străinătate. Automat ele sunt mai perisabile, de aceea sunt și mai gustoase, mai aromate ale noastre, iar ei preferă să nu aibă pierderi, și automat le iau pe cele din import. Fructele le dăm în en gros-uri, și de acolo se aprovizionează cei care au aprozare din jurul Bucureștiului, care preferă fructele românești, aceea sunt cu adevărat patrioți”, a declarat Elena Mîndrilă pentru Replica de Constanța.

Cât despre tarife, acestea nu se negociează și sunt în funcție de prețul pieței.

Când este vorba de preț, nu negociem, este în funcție de prețul pieței din ziua respectivă, sunt mulți care strică prețurile, cum ar fi cei din străinătate, din Grecia spre exemplu, au alte ajutoare de la stat, noi nu le avem chiar așa ca în străinătate. Când îți aduni cheltuielile de producție zic, eu prefer să le dau cu atât să-mi scot și eu ce am cheltuit, ce trebuie să cheltuiesc”,a declararat afacerista.

Totul se valorifică, nimic nu se aruncă

Elena Mîndrilă spune că statul ar trebui să-i susțină ceva mai mult, mai ales că, în ultimii ani, vremea capricioasă i-a obligat pe fermieri să investească sume mari pe substanțe, utilități...

”Sunt foarte mulți producători, și la Ostrov, și la distanță de trei km de Lipnița mai sunt livezi, doar că sunt mai mici. Încercăm să valorificăm tot, să nu avem cantități rămase, dar depinde de an. Noi vrem ca fiecare an să fie bun, dar asta depinde de climă, depinde de multe. Ca și cheltuială se ridică destul de mult, acum prețurile au crescut la toate substanțele, la toate medicamentele, forța de lucru la fel, asta pot să o spun la sfârșitul anului când adun cheltuielile. Anul trecut a fost puțin cam dificil pentru că a fost o primăvară rece și ploioasă, producția a fost slabă, pot să spun că așa producție slabă la piersici nu am avut-o niciodată de când a intrat pe rod livada asta. A fost un lucru bun că am valorificat și ultimul fruct, chiar am avut multe cereri, dar nu am avut fructe să le dăm pentru că a fost anul foarte greu și nu am avut producție mare. Cam ce s-a cheltuit s-a și scos, a fost la limită, la zero să zicem”,a mai spus fermierul.

Subvenția de la APIA, insuficientă

Aceasta a mai specificat că subvenția primită de la APIA nu este suficientă pentru că prețul substanțelor a crescut considerabil față de anii precedenți.

Avem subvenția de la APIA, care este normală ca și pentru cultura de pământ arabil. Nu este suficientă pentru că la o livadă sunt foarte multe lucrări și cheltuieli, pe când la cultura mare nu sunt lucrările care se fac într-o livadă. Acolo ai arat, ai discuit, ai semănat, ai treierat, o iei de la capăt, pe când aici sunt foarte multe lucrări. În afară de livadă mai am și cultură mare, lucrez 30 de hectare.”, a mai spus Elena Mîndrilă.

Video:

Maria ONICĂ, M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
se cumpara mere si pere din strainezia si se vand la taraba ca fructe autohtone a pret dublu, asta i comertul cam la toate produsele...bio smecherii inselatoare necontrolate !
0
0
Asa se intimpla de cind suntem colonie.Conducatorii tac si nici nu ii intereseaza ca si-au luat parte.
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768