REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Marile nave de croazieră, interzise în centrul Veneţiei din august

Marile nave de croazieră, interzise în centrul Veneţiei din august

Replica API 15 iulie 2021 | 00:00 570

Marile nave de croazieră, acuzate că pun în pericol centrul istoric al Veneţiei inclus în patrimoniul UNESCO, vor fi interzise începând cu 1 august, a anunţat marţi guvernul italian, relatează AFP, citată de Agerpres.

Prim-ministrul Mario Draghi a salutat "o etapă importantă pentru conservarea lagunei veneţiene", supusă de decenii presiunii continui a pacheboturilor care aduc milioane de vizitatori în Oraşul Dogilor.

Apărătorii patrimoniului şi ai mediului denunţă de ani de zile flagelul navelor mare care ameninţă ecosistemul fragil al lagunei şi fundaţiile centrului său istoric.

Dezbaterea a fost relansată luna trecută, o dată cu revenirea croazierelor după luni de pandemie care le-au readus veneţienilor liniştea şi aerul curat.

Navele de peste 25.000 de tone, de peste 180 de metri lungime, de 35 de metri înălţime sau ale căror emisii conţin peste 0,1% sulf nu vor mai fi autorizate să intre în bazinul San Marco, pe canalul San Marcp sau pe canalul Giudecca.

Acestea vor trebui să acosteze în portul industrial Marghera, unde se vor realiza amenajări, în timp ce navele de croazieră mai mici (de circa 200 de pasageri) vor putea continua să acosteze în centrul oraşului, precizează un comunicat al guvernului.

Italia, a subliniat ministrul culturii şi al patrimoniului, Dario Franceschini, a vrut astfel "să evite riscul concret al înscrierii oraşului pe lista patrimoniului în pericol".

Timpul presa întrucât organismele consultative ale UNESCO au propus această înscriere la sfârşitul lui iunie şi Comitetul pentru patrimoniu mondial urmează să ia o decizie cu prilejul reuniunii sale din China, care va avea loc în perioada 16-31 iulie.

Înscrierea pe lista patrimoniului în pericol poate permite comitetului să acorde o asistenţă rapidă sitului în cauză de la Fondul patrimoniului mondial.

Dar ea serveşte, de asemenea, "alertării comunităţii internaţionale în speranţa că aceasta se va mobiliza pentru a salva siturile în cauză" şi poate fi percepută şi "ca o ruşine", scrie UNESCO pe site-ul său.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016