REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.9° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
20.9° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Masă rotundă și lansarea romanului „Podul diavolului” al scriitorului Radu Paraschivescu

Masă rotundă și lansarea romanului „Podul diavolului” al scriitorului Radu Paraschivescu

Valentina CAMARA 2 martie 2023 | 00:00 663

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța,  în colaborare cu Universitatea Ovidius Constanța și Editura Humanitas organizează marți, 7 martie 2023, la ora 17.30, în Aula B a Universității Ovidius Constanța, Bd. Mamaia nr. 126, o masă rotundă cu prilejul lansării romanului „Podul diavolului” (Humanitas, 2023) al scriitorului Radu PARASCHIVESCU. Istoricul și criticul literar Prof. univ. dr. habil. Angelo MITCHIEVICI, directorul Bibliotecii, va fi amfitrionul și partenerul de dialog al scriitorului.

Masa rotunda si lansarea romanului „Podul diavolului” al scriitorului Radu Paraschivescu

Radu Paraschivescu este una dintre prezențele intelectuale cele mai strălucitoare și colocviale, mai atașate de povestea vorbei în care ideea se inserează firesc, cu o remarcabilă inteligență a dialogului, un comentator neobosit al actualității noastre de o eterogenitate adesea derutantă, al vieții publice, în general, dar și în particular, așa cum o demonstrează savuroasele sale volume de eseuri.

Comentatorului sportiv, al celui de grele moravuri românești, ridicate prin reflecție la demnitatea unui profil identitar, i se adaugă prozatorul, romancierul care știe să înnoade firul poveștii, să facă să palpite textul, să-și miște cu vioiciune personajele, să te țină cu sufletul la gură. Volume precum  „Balul fantomelor” (2000), reeditat la editura Humanitas în 2009, „Acul de aur și ochii Glorianei” (Humanitas, 2021), „Omul care mută norii” (Humanitas, 2019) (proză scurtă) certifică, prin plăcerea lecturii, capacitatea scriitorului de a fi strălucitor și inteligent și, totodată, popular și ironic. „Podul diavolului” (Humanitas, 2022) este un astfel de roman, care readuce, dincolo de toate efectele și trucurile pe care un scriitor înzestrat le pune în joc, gustul aventurii. Radu Paraschivescu este un scriitor aflat în căutarea aventurii, în reconsiderarea romanului de aventură, trecut prin numeroase tradiții și reformulări, într-o formulă care i se potrivește, nouă și veche totodată, cu o erudiție sclipitoare, cu o ironie subtilă, cu un geniu al povestitorului.

Într-un cuvânt, Radu Paraschivescu este un scriitor de care nu ne putem lipsi, așa cum ne putem lipsi de aventură în existențele noastre, fie și cea care se desfășoară în paginile unei cărți.
Masa rotundă se încheie cu o sesiune de autografe, iar scriitorul Radu Paraschivescu va intra în dialog cu cititorii săi. Intrarea este liberă.

Evenimentul face parte dintr-o serie de mese rotunde și lansări de carte organizate de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, parte a campaniei publice de promovare a lecturii de carte „Citește o carte!”, promovând scriitorii contemporani valoroși.
Evenimentele organizate în cadrul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța sunt promovate atât pe website-ul instituției, https://bjconstanta.ro/, cât şi pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166