REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Mașina lui Sorin Ovidiu Bălan a luat foc în noaptea de Revelion, cu jurnalistul la volan

Mașina lui Sorin Ovidiu Bălan a luat foc în noaptea de Revelion, cu jurnalistul la volan

Virgil STOIAN 1 ianuarie 2024 | 15:30 3058

Jurnalistul Sorin Ovidiu Bălan a trecut prin momente de panică de Revelion, când maşina i-a luat foc în mers, pe drumul dintre Predeal şi Râşnov.

Masina lui Sorin Ovidiu Balan a luat foc in noaptea de Revelion, cu jurnalistul la volanSorin Ovidiu Bălan

Jurnalistul de investigații a povestit, la Antena 3 CNN, cum s-a întâmplat totul. Din fericire, pompierii au intervenit rapid şi, astfel, a fost evitat un posibil dezastru.

"Mă aflam pe drumul dintre Predeal și Râșnov, nu am vrut să merg prin Brașov pentru că este mai aglomerat, iar când m-am uitat în spate, am văzut că era ceață.

M-am gândit cum poate să fie ceață în spatele mașinii și în față nu, apoi mi-am dat seama că este fum. Am avut foarte mare noroc că mă aflam cam la un kilometru de serpentine. Dacă mă nimeream acolo, era destul de rău!

Am găsit un mic refugiu, unde am reușit să scot mașina. Evident, am sărit imediat din mașină, am deschis capota și ușile. Deja mă îneca fumul. Am scos geanta din portbagaj și am sunat la 112", a povestit el, la Antena 3 CNN.

Jurnalistul a lăudat felul în care au acționat pompierii din Predeal, care s-au asigurat că nimeni nu este în pericol.

"După nici 10 minute, au apărut pompierii, polițiștii și un echipaj SMURD și s-au apucat de treabă. Vreau să subliniez faptul că pompierii chiar își fac treaba.

Deși era Anul Nou, au stat până au văzut că nu mai iese niciun fir de fum din mașină, pentru că erau și niște copaci în apropiere și un gard de lemn. Mașina este de dat la fiare vechi. Sperietura a fost mare!", a spus  Sorin Ovidiu Bălan, la Antena 3 CNN.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
blestemele,,,
0
0
Daca ar fi fost: cu victima (deznodamantul/bilantul tragic) ar fi fost un an nou, mai bun. (deja) Se pare ca nu se schimba nimic in noul an...
2
4
era catalin teatru tanase care ii executa un oral.
6
1
Cu cumpărati va mașini noi
5
3
Noi tineri preferam de cat sa dai bani pe Logan nou mai bine ne lom Opel sau BMW secănd din Germania
10
8
Bine ca nu s-a întâmplat nimic la oameni. Însă sigur, tinicheaua era un SH BMW, gunoiul romanesc de valoare!
7
9

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510