Măsurile luate de MAI cu ocazia minivacanței de Sfânta Maria. Video
Măsurile luate de MAI cu ocazia minivacanței de Sfânta Maria. Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestReprezentanții structurilor M.A.I. din județul Constanța au organizat miercuri, 14 august a.c., o conferință de presă prin care au transmis măsurile luate cu ocazia minivacanței prilejuite de Ziua Marinei Române și Sărbătoarea Sfintei Maria.
Declarația de presă a avut loc pe faleza Cazino din municipiul Constanța, cu participarea șefilor structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.
„Voi transmite măsurile pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în minivacanță prilejuită de Ziua Marinei și a sărbătorii de Sfânta Maria. IPJ onstanța a dispus măsuri specifice în vederea menținerii climatului de ordine și siguranță publică pentru ca aceasta să se desfășoare în siguranță. În perioada următoare va avea loc un aflux important de persoane pe litoralul Mării Negre, ceea ce impune adaptare corespunzătoare a activității. În județul Constanța vor acționa zilnic peste 550 de polițiști, folosind peste 250 de autospeciale”, a transmis Nicolae Simion, Adjunctul Inspectorului Șef al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța
Video 1:
„În minivacanță, multi cetățeni vor veni pe la graniță. Garda de Coastă asigură peste 300 de polițiști și va lua măsuri pentru evitarea timpului de așteptare prin suplimentarea polițiștilor, împreună cu autoritățile din Bulgaria”, a spus Ion Burciu, Împuternicit Director Adjunct al Gărzii de Coastă.
Video 2:
„Datorită numărului mare de turiști prezenți pe litoral în această perioadă, în vederea prevenirii unor evenimente neplăcute, recomandăm participanților la manifestări să respecte indicațiile organizatorilor, să evite implicarea în conflicte, să acorde atenție deosebită bunurilor personale, să supravegheze copiii care se pot rătăci cu ușurință în zonele aglomerate”, a relatat Leontin Rădulescu, Inspectoratul de Jandarmerie Județean Constanța.
Video 3:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News