Matei a primit raportul ANI: "Instituţiile statului sunt într-o mare eroare"
Matei a primit raportul ANI: "Instituţiile statului sunt într-o mare eroare"
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCel mai nou hotel de cinci stele, în care afaceristul libanez Mohammad Murad a investit aproximativ cinci milioane de euro şi care începând de sâmbăta aceasta va funcţiona în sistem all inclusive, este unică în România, susţine primarul Năvodariului, Nicolae Matei, pe pagina de socializare Facebook. "Recomand locaţia pentru că merită şi vă asigur că este unică în România! Este şi meritul meu ca primar. Am creat condiţiile administrative pentru aceste investiţii private", spune primarul. Edilul mai susţine în acelaşi mesaj şi faptul că: "în următorii doi-trei ani numai Primăria Năvodari are proiecte de investiţii pe fonduri europene, unele în stadii de implementare de aproximativ 60.000.000 euro. Drumul Năvodari-Mamaia lărgit pe 4 benzi, drumul Năvodari - Ovidiu lărgit pe 4 benzi illuminate; Centrul de afaceri; Centrul de Agrement; Promenada Digul de Nord-Mamaia, amenjat pe malul Mării 5,9 Km; montarea a 3750 de stâlpi de iluminat pe celule fotovoltaice, Cantina socială; Parcul Ţara piticilor; Ecologizarea malului Lacului Taşaul; Reţele de alimentare cu apă; canalizare; gaze; dimensionate pentru dezvoltarea explozivă a oraşului Năvodari, sunt investiţii care la rândul lor vor atrage ca un magnet alte investiţii private". "Instituţiile statului sunt într-o mare eroare, făcând servicii mafiei. Apropo, astazi (joi -n.r.), am primit Raportul ANI care mă declară incompatibil cu funcţia de primar, pentru că am reprezentat interesele oraşului Năvodari în RAJA Constanţa şi am adus investiţii de alimentare cu apă şi canalizare de zeci de milioane de euro", a conchis primarul Matei.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News