REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.4° Constanța Joi, 18 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6794
27.4° Constanța Joi, 18 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6794
 

Mbappe a reuşit o dublă pentru PSG în ziua în care a împlinit 25 de ani

Mbappe a reuşit o dublă pentru PSG în ziua în care a împlinit 25 de ani

Victor ROTARU 23 decembrie 2023 | 00:00 958

Starul fotbalului francez Kylian Mbappe a sărbătorit miercuri împlinirea vârstei de 25 de ani printr-o dublă reuşită în partida pe care echipa sa, Paris Saint-Germain, a câştigat-o pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei FC Metz, antrenată de Ladislau Boloni.

Mbappe a reusit o dubla pentru PSG in ziua in care a implinit 25 de aniMbappe

Mbappe a punctat în minutele 60 şi 83, ajungând la un total de 18 goluri la jumătatea sezonului din Ligue 1, cu zece mai multe faţă de următorul clasat în ierarhia golgheterilor, Wissam Ben Yedder de la AS Monaco.

Pentru parizieni a mai punctat Vitinha (49), în timp ce golul echipei lui Boloni a fost marcat de Mathieu Udol (72).

În timpul adiţional al meciului de pe Parc des Princes a intrat în joc şi Ethan Mbappe, fratele mai mic lui Kylian Mbappe, care şi-a făcut debutul la profesionişti în tricoul lui PSG, cu câteva zile înaintea împlinirii vârstei de 17 ani (pe 29 decembrie).

PSG este lider al clasamentului, cu un avans de cinci puncte faţă de OGC Nice, care a învins la rândul ei miercuri pe teren propriu, cu 2-0, formaţia Racing Lens. FC Metz ocupă locul 14, la două puncte de zona retrogradabilă.

Un alt remarcat al serii de miercuri a fost malianul Kamory Doumbia (20 ani), care a reuşit să marcheze patru goluri într-un interval de 25 de minute pentru echipa Brest, în partida cu FC Lorient (scor 4-0), potrivit agerpres.ro.

Rezultate înregistrate miercuri în etapa a 17-a a ligii franceze:
RC Strasbourg - Lille OSC 2-1
Au marcat: Yoro (41 - autogol), Mwanga (76), respectiv Abakar Sylla (20 - autogol).

Paris Saint-Germain - FC Metz 3-1
Au marcat: Vitinha (49), Mbappé (60, 83), respectiv Udol (72).

FC Toulouse - AS Monaco 1-2
Au marcat: Magri (5), respectiv Ben Yedder (26, 44 - penalty).

Montpellier - Olympique Marseille 1-1
Au marcat: Fayad (14), respectiv Veretout (52).

OGC Nice - Racing Lens 2-0
A marcat: Moffi (76 - penalty, 78).

Stade Reims - Le Havre 1-0
A marcat: Keito Nakamura (25).

Olympique Lyon - FC Nantes 1-0
A marcat: Lacazette (49).

Clermont - Rennes 1-3
Au marcat: Nicholson (3), respectiv Kalimuendo (52), Doue (88), Blas (90+7 - penalty).

Brest - FC Lorient 4-0
A marcat: Kamory Doumbia (22, 25, 29, 45+3).

Clasament:
1. Paris Saint-Germain 40 puncte
2. OGC Nice 35
3. AS Monaco 33
4. Brest 31
5. Lille OSC 28
6. Olympique Marseille 27
7. Racing Lens 26

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510