REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
21.4° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

Medic: Şi la vaccinarea anti-polio este o scădere a acoperirii vaccinale 

Medic: Şi la vaccinarea anti-polio este o scădere a acoperirii vaccinale 

A.F. 14 decembrie 2023 | 00:00 179

Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, dr. Emilian Popovici, a afirmat că se înregistrează o scădere a acoperirii vaccinale şi la vaccinarea anti-polio şi a amintit că, în 2021, au fost cazuri de poliomielită ceea ce a determinat o campanie extraordinară de vaccinare, iar acum lucrurile sunt sub control, potrivit news.ro.

Medic: si la vaccinarea anti-polio este o scadere a acoperirii vaccinale 

Dr. Emilian Popovici a fost întrebat luni, la Medika TV, dacă putem risca să avem de-a face cu boli foarte grave care au fost eradicate în trecut prin vaccinare tocmai pentru că a scăzut foarte mult gradul de vaccinare în România, pentru diferite afecţiuni.

„A scăzut acoperirea vaccinală pentru toate vaccinurile acestea, care niciunul nu este obligatoriu, să fie clar.  Sunt vaccinurile din Programul Naţional de Imunizări, dar vedeţi dacă luăm altă problemă de răsunet şi de nedorit, ca să spunem, poliomielita. Şi la vaccinarea anti-polio este o scădere a acoperirii vaccinale. În 2021 au fost cazurile din Ucraina, care au determinat acea campanie extraordinară de vaccinare, acum, lucrurile fiind cumva sub control. Dar să ne gândim încă la un lucru.  În Ucraina este o stare de război, ori se ştie foarte clar că războiul este varianta extremă de manifestare a factorului economico-social, care determină forma de manifestare a procesului epidemiologic”, a afirmat dr Emilian Popovici.

El a precizat că în zone de război pot apărea în orice moment epidemii.

„Ca să vorbesc mai clar,  poate determina în orice moment apariţia de epidemii. Deci, în timp ce eşti în război, nu ai control pe o serie de paliere de activitate umană. Şi asta poate să ducă la tot felul de manifestări, inclusiv ale bolilor infecţioase. Trebuie să avem în vedere şi acest aspect, pentru că este la frontiera ţării noastre”, a explicat vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513