REPLICA ONLINE CONSTANTA

28° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
28° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

Medicii și victimele din dosarul stimulatoarelor cardiace puse de la morți au fost audiați

Medicii și victimele din dosarul stimulatoarelor cardiace puse de la morți au fost audiați

A.F. 11 martie 2023 | 00:00 850

Mai multe persoane au fost audiate la sediul Poliţiei Judeţului Iaşi, în dosarul stimulatoarelor cardiace prelevate de la pacienţi decedaţi, printre cei care au fost citaţi de procurori numărându-se medici ieşeni, dar şi pacienţi cărora li s-au montat astfel de dispozitive, scrie news.ro. Ancheta este coordonată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Medicii si victimele din dosarul stimulatoarelor cardiace puse de la morti au fost audiati

Au fost citaţi mai mulţi medici din cadrul Secţiei de Cardiologie de la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, anchetatorii urmând a stabili dacă aceştia au ştiut că medicul Dan Tesloianu ar fi montat dispozitivele medicale fără respectarea legislaţiei.

Printrei cei audiaţi de procurori se numără şi câţiva pacienţi cărora li s-au montat stimulatoare cardiace.

Audierile s-au desfăşurat la sediul Poliţiei Judeţului Iaşi, surse din cadrul anchetei susţinând că în total au fost citate de procurori peste 20 de persoane.

Medicul cardiolog Dan Tesloianu, de la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, a fost reţinut pe 18 februarie în dosarul dispozitivelor medicale montate fără respectarea legislaţiei. El a fost ulterior arestat preventiv, prin decizia judecătorilor.

Medicul Tesloianu este acuzat că, încă din 2017, a montat cel puţin 238 de astfel de dispozitive, unele fiind prelevate de la persoane decedate, altele fără a li se cunoaşte provenienţa, deşi acest lucru este interzis de lege. De asemenea, procurorii afirmă că unele operaţii nu erau necesare, dar medicul a oferit pacienţilor săi medicaţie care să le inducă anumite simptome şi să se ajungă, astfel, la operaţie.

Parchetul General a anunţat că a extins urmărirea penală faţă de doi medici şi un fost manager de spital, în cazul stimulatoarelor cardiace prelevate de la cadavre. Procurorii au instituit sechestru pe mai multe bunuri şi sume de bani. Printre cei vizaţi se numără medicul Antoniu Petriş, fostul şef al Clinicii de Cardiologie de la spitalul Sfântul Spiridon Iaşi, precum şi Ioan Bârliba, fostul manager al spitalului, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa stea la pușcărie sa aiba exp si alti ca el. Da. Altfel v or mai fi asa nemernici Judecata colegiului medicilor ii frectie la picior de lemn. Cunoscători stiu ce zic.
5
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768