REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
22.4° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

Mercedes nu se va alătura noului proiect electric al Renault

Mercedes nu se va alătura noului proiect electric al Renault

Ana Maria LIPAN 5 iunie 2023 | 00:00 261

Grupul german Mercedes Benz, de mulţi ani partener al Renault pe segmentul de vehicule comerciale uşoare, nu va lua parte la proiectul utilitarei electrice FlexEVan al companiei franceze, şi în schimb se va concentra pe noua sa platformă premium electrică VAN.EA, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Mercedes nu se va alatura noului proiect electric al Renault

FlexEvan, care ar urma să fie lansat în 2026, este dezvoltat pentru mărcile Renault şi Nissan, iar sursele spun că la proiect s-ar putea alătura Renault Trucks, un brand deţinut de grupul suedez Volvo. Un purtător de cuvânt al Mercedes a confirmat că firma nu intenționează să lanseze o utilitară de mărime medie sau mare pe o altă platformă în afară de VAN.EA. Reprezentanţii Renault nu au dorit să comenteze informaţia.

În urma colapsului cererii pentru motoarele diesel pe care Renault le vindea partenerului său german, şi a încheierii proiectului comun dedicat maşinilor Twingo-Smart, Renault şi Mercedes mai au împreună doar un proiect – modelul Citan – a cărui primă versiune electrică este lansată. Renault a căutat să extindă cooperarea cu Mercedes pe segmentul de vehicule comerciale uşoare, dar fără succes.

„Este adevărat că pentru vehicule comerciale uşoare (LCV), cea mai mare parte a cooperării cu Mercedes s-a realizat”, susţin sursele.

Sub conducerea directorului general Luca de Meo, Renault şi-a extins parteneriatele în afara zonei alianţelor sale istorice cu Nissan şi Daimler, ambele susţinute de predecesorul Carlos Ghosn.

În prezent nu este analizat în mod activ niciun proiect concret între Renault şi Mercedes, adaugă sursele, deşi noile subvenţii din SUA şi Europa ar putea determina cele două companii să pună în comun facilităţile de producţie, potrivit economica.net. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699