Mexic: Un alt jurnalist ucis, al treilea de la începutul anului
Mexic: Un alt jurnalist ucis, al treilea de la începutul anului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestJurnalistul mexican Jorge Armenta a fost asasinat sâmbătă în nordul ţării împreună cu un poliţist municipal, ceea ce face ca bilanţul jurnaliştilor ucişi în Mexic de la începutul anului să ajungă la trei, transmite duminică AFP, citând surse judiciare, scrie Agerpres.
Sursa foto: DW Global Media Forum/Facebook
Armenta, directorul publicaţiei online Medios Obson, a fost victima unui atac armat în Ciudad Obregon din nordul Mexicului, asasinat în care şi-a pierdut viaţa şi un poliţist, iar un altul a fost rănit, conform anunţului făcut pe Twitter de biroul procurorului local.
Jurnalistul mexican ucis, Jorge Armenta, primise ameninţări şi beneficia de un program de protecţie pentru persoane ameninţate, apărători ai drepturilor omului şi jurnalişti, a declarat pentru AFP reprezentantul în Mexic al asociaţiei Reporteri fără frontiere, ONG care a amintit că trei jurnalişti şi-au pierdut viaţa de la începutul anului în Mexic, una din cele mai violente ţări de pe glob.
În luna aprilie, un ziarist dat dispărut a fost găsit mort la Acapulco, în sud-vestul ţării, iar la sfârşitul lunii martie o jurnalistă a fost ucisă în statul Veracruz din estul Mexicului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News