REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.8° Constanța Joi, 25 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6801
22.8° Constanța Joi, 25 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6801
 

Mexic: Zeci de saci cu resturi umane descoperiţi în vestul ţării

Mexic: Zeci de saci cu resturi umane descoperiţi în vestul ţării

A.F. 3 iunie 2023 | 00:00 415

Aproximativ 45 de saci conţinând resturi umane au fost descoperiţi într-o prăpastie din statul Jalisco, în vestul Mexicului, în cursul căutării a şapte tineri daţi dispăruţi de peste zece zile, au anunţat miercuri autorităţile locale, scrie AFP.

Mexic: Zeci de saci cu resturi umane descoperiti in vestul tariisursa foto: elpais.cr

"Au fost extraşi 45 de saci care conţin resturi umane corespunzând unor bărbaţi şi femei", a declarat într-un comunicat biroul procurorului statului, care a continuat să adune dovezi joi.

Descoperirea a fost făcută marţi în fundul unei prăpăstii de 40 de metri situată în vecinătatea comunei Zapopan, la periferia oraşului Guadalajara, capitala statului Jalisco.

Autorităţile demaraseră o operaţiune pentru a găsi două femei şi cinci bărbaţi, în vârstă de aproximativ 30 de ani şi daţi dispăruţi din 20 mai. citează Agerpres.

Rapoartele de căutare a persoanelor dispărute au fost depuse separat şi în zile diferite, dar autorităţile au constatat că toţi lucrau într-un call center.

Locul în care lucrau aceşti tineri se află în aceeaşi zonă cu locul unde au fost găsite resturile umane.

Potrivit primelor elemente ale anchetei, call center-ul ar fi implicat în activităţi ilegale. O ipoteză însă respinsă de rudele celor dispăruţi, care au acuzat autorităţile că au incriminat victimele.

În ultimii ani, resturi umane au fost găsite în saci sau în morminte clandestine în diferite zone ale statului Jalisco.

În 2021, la Tonala, în apropiere de Guadalajara, au fost descoperiţi aproximativ 70 de saci care conţineau resturile umane a unsprezece persoane.

Mexicul a înregistrat peste 340.000 de crime şi aproximativ 100.000 de dispariţii, atribuite în principal organizaţiilor criminale, de la lansarea în decembrie 2006 a unei vaste şi controversate operaţiuni militare menite să lupte împotriva traficului de droguri. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699