Mihai-Răzvan Ungureanu: FC va da preşedintele ţării şi va avea reprezentanţi în PE
Mihai-Răzvan Ungureanu: FC va da preşedintele ţării şi va avea reprezentanţi în PE
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestForţa Civică va avea reprezentanţi în Parlamentul European şi va da un preşedinte ţării, a declarat sâmbătă preşedintele FC, Mihai-Răzvan Ungureanu, în cadrul Consiliului Naţional al partidului. "Vom avea parlamentari în PE şi vom da preşedintele României, e datoria noastră", a susţinut Ungureanu, la reuniunea desfăşurată la Palatul Parlamentului. El a subliniat că "unirea face puterea", acesta fiind şi motivul pentru care s-a creat Alianţa pentru Dreptate şi Adevăr. Liderul FC i-a mulţumit europarlamentarului Cristian Preda care a fost prezent la şedinţă. "Îi mulţumesc lui Cristian Preda care este membru fondator al Iniţiativei Civice de Centru Dreapta care se află alături de noi. A crezut ca şi ceilalţi membri fondatori ai Iniţiativei Civice de Centru Dreapta că se poate. Da, Cristian, se poate, mă bucur că eşti aici", a spus Ungureanu. Preşedintele Forţei Civice a spus că, alături de colegii parlamentari - Dănuţ Culeţu, Cristi Roman şi Dan Cristian Popescu, dar şi de alţi membri ai Opoziţiei, a folosit toate instrumentele democratice pentru a nu lăsa să treacă neobservate "abuzurile, incompetenţa, duplicitatea şi ipocrizia prin care USL a adus România în starea ei actuală: încremenită în stagnare economică, condamnată la sărăcie". La eveniment au participat şi lideri ai Partidului Ecologist Român.
sursa: agerpres.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News