Mihai Șora, criticat virulent de CTP: „Cum poți să faci așa ceva?!“
Mihai Șora, criticat virulent de CTP: „Cum poți să faci așa ceva?!“
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMihai Sora, foto b1.ro
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a criticat, joi seara, la Digi24, apariția filosofului Mihai Șora într-o reclamă pentru un brand comercial în care se vorbește despre liberatea pierdută de români odată cu venirea comuniștilor. Dincolo de polemicile care s-au ivit în legătură cu disidența anticomunistă a lui Mihai Șora, CTP este revoltat din punct de vedere moral de gestul în sine și spune că el personal n-ar vorbi niciodată despre libertate într-o reclamă comercială.
„Am văzut reclama asta cu dl. Șora. Am mai avut o polemică cordială cu dl. Șora. Am văzut diverse luări de poziție în legătură cu această reclamă, cu cei 30 de ani, cum i s-a răpit libertatea la 30 dlui Șora și nouă, tuturor. Am văzut. Unii au spus domnule, nu îi e rușine, atunci era la Ana Pauker în minister, venise din Franța ca membru al Partidului Comunist, în timp ce alții intrau la Canal, dânsul n-avea nicio problemă, era în Ministerul de Externe și poate să vorbească?! De ce, a fost disident în vreun fel?
Și n-a fost! Nici vorbă de așa ceva! I-au reproșat lucrul ăsta, alții au spus domnule, nu e așa, stați să vedeți, de fapt era din Rezistența franceză și acolo la Ana Pauker era un fel de ajutor de portar. Diverse poziționări.
Eu am o singură întrebare: cum poți să vorbești într-un clip publicitar pentru o platformă, un site de vânzări-cumpărări, despre libertate? Întrebarea asta a pus-o cineva? Păi, cum să faci așa ceva? Cum să vorbești despre teroarea comunistă, despre Canal, despre liberate și opresiune, despre lucruri fundamentale care ni s-au întâmplat, într-un clip al unei platforme comerciale? Pentru că finalmente, acest clip promovează o marcă comercială. Cum poți să faci așa ceva?!
Oamenii de business au dreptul să creadă ce vor, dar eu n-aș fi făcut asta în viața vieții. Mi s-au propus tot felul de reclame, să știți, care mai de care mai... Oamenii de afaceri pot să-și dorească să-și atribuie orice simbol pe lumea asta. E dreptul lor să-și promoveze cum cred de cuviință, problema e ce faci tu, intelectualul anticomunist sau cum e dl Șora sau ce-o fi dânsul sau în general, ca om, așa, cum poți? Eu, de pildă, n-aș face niciodată lucrul ăsta într-o reclamă comercială: să vorbesc despre libertate. Și pentru care să fiu plătit. Cu bani grei. Pentru că așa ceva se plătește cu bani grei. Deci, vorbesc despre libertate, despre cum mi-am pierdut liberatatea, cum am suferit și la sfârșit îmi iau bănuțul”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News