REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.7° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
29.7° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Ministerul Educației reacționează la perchezițiile asupra elevilor

Ministerul Educației reacționează la perchezițiile asupra elevilor

A.F. 31 octombrie 2022 | 20:15 644

În urma unor percheziții efectuate la o școală din Jilava, județul Ilfov, părinții au fost revoltați pentru că elevilor nu li s-au explicat motivele și unii dintre ei au reclamat atacuri de panică. Ministerul Educației reacționează și transmite că e nevoie de prudență în intervenții și de mult calm.

Părinții școlii din Jilava unde au avut loc percheziții au spus că elevii au fost speriați și unii au suferit atacuri de panică.

Polițiștii au făcut percheziții la Şcoala Gimnazială nr. 1 Jilava, unde ar fi existat indicii că sunt elevi care au introdus în unitatea de învățământ arme albe.

Conform IPJ Ilfov, poliţiştii Biroului de Siguranţă Şcolară Ilfov, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Măgurele, au desfăşurat o activitate specifică preventivă privind portul şi folosirea fără drept a obiectelor periculoase în unitatea de învăţământ.

Luni, Ministerul Educației a transmis că a avut discuții atât cu reprezentanții Inspectoratului Școlar Ilfov, cât și cu reprezentanții MAI, după ce a fost sesizat.

„Fiind conștienți de rolul acțiunilor preventive și de importanța intervențiilor poliției pentru asigurarea sănătății și a integrității elevilor, cadrelor didactice și personalului auxiliar, considerăm esențial ca toți elevii să fie tratați cu blândețe și cu tact pedagogic. Recomandăm ca pe viitor, chiar dacă este vorba despre intervenții urgente sau despre acțiuni de percheziționare derulate în baza legislației în vigoare, elevilor să li se explice calm rolul verificărilor și să beneficieze, fără echivoc, de un tratament prudent, care să nu le altereze sub nicio formă starea de bine”, transmite Ministerul Educației, potrivit Mediafax, citat de stiripesurse.ro.


Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699