REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
22.2° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Ministerul Energiei a semnat cu E-Distribuţie două contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare

Ministerul Energiei a semnat cu E-Distribuţie două contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare

Ana Maria LIPAN 31 august 2023 | 00:00 226

Ministerul Energiei şi E-Distribuţie au semnat două contracte de finanţare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare, pentru refacerea reţelelor de distribuţie în două dintre zonele în care operatorul de distribuţie activează, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la circa 122,8 milioane lei.

Ministerul Energiei a semnat cu E-Distributie doua contracte de finantare prin Fondul pentru Modernizare

Conform unui comunicat al ministerului, investiţia vizează modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, pentru reducerea pierderilor în reţea şi creşterea condiţiilor de siguranţă şi continuitate a serviciului de distribuţie în zonele Dascălu, Petrăchioaia, Ştefăneşti şi Afumaţi din judeţul Ilfov.

Vor fi redimensionate şi reconfigurate circuitele de medie tensiune, vor fi modernizate posturile de transformare din aerian în anvelopă de beton şi vor fi integrate în sistemul de telecontrol noile posturi de transformare.

Fondul pentru Modernizare va susţine un procent de 80% din cifra totală a investiţiei de care vor beneficia E- Distribuţie Muntenia şi E- Distribuţie Banat.

"Din primele zile ale mandatului meu am spus ca investiţiile reprezintă prioritatea mea absolută. Consolidarea sistemului energetic naţional prin reţeaua de distribuţie este, de asemenea, o prioritate şi este esenţial să dezvoltăm cât de mult posibil capacităţile de producţie a energiei verzi, de la parcurile eoliene la cele de energie solară. Nu putem face asta decât prin investiţii continue, prin accelerarea Fondului pentru Modernizare şi absorbţia fondurilor europene. Lucrăm, cu toţii, la capacitate maximă, astfel încât aceste proiecte să prindă contur cât se poate de repede", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

E-Distribuţie Muntenia va realiza un proiect în valoare totală de 76.469.876,11 lei (TVA inclus), pentru creşterea siguranţei în alimentare cu energie electrică a localităţilor Dascălu şi Petrăchioaia, prin modernizarea liniei Petrăchioaia din judeţul Ilfov. Valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 80% din cheltuielile eligibile, respectiv 50,57 milioane lei, iar valoarea asigurată de beneficiar este de 25.891.584,95 lei (TVA inclus), conform unui comunicat al E-Distribuţie.

Proiectul vizează modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, pentru reducerea pierderilor în reţea şi creşterea condiţiilor de siguranţă şi continuitate a serviciului de distribuţie în zonele Dascălu, Petrăchioaia, Ştefăneşti şi Afumaţi din judeţul Ilfov. Vor fi redimensionate şi reconfigurate circuitele de medie tensiune, vor fi modernizate posturile de transformare din aerian în anvelopă de beton şi vor fi integrate în sistemul de telecontrol noile posturi de transformare.

La rândul ei, compania E-Distribuţie Banat va realiza un proiect în valoare totală de 46.330.089,48 lei (TVA inclus), pentru modernizarea reţelelor de distribuţie, prin realizarea de linii buclate de medie tensiune, constituite din cabluri de 20 kV, alimentate din staţiile de transformare 110/20/10 kV Fratelia şi Cetate din zona municipiului Timişoara, contribuind la creşterea siguranţei în alimentarea consumatorilor din această zonă.

Din valoarea totală a proiectului, valoarea maximă asigurată din Fondul pentru Modernizare este de 80% din cheltuielile eligibile, respectiv 30,647 milioane lei, în timp ce valoarea asigurată de către E-Distribuţie Banat este de 15,682 milioane lei (TVA inclus).

Ca parte a acestui proiect, vor fi reconfigurate liniile de medie tensiune dintre staţiile de transformare Cetate şi Fratelia din Timişoara, pe o lungime de aproximativ 18,5 km, astfel încât ele vor conecta, în total, 23 de posturi de transformare, şi va fi înfiinţat un Punct de Conexiune de medie tensiune. De asemenea, vor fi modernizate posturile de transformare existente din zonă şi vor fi instalate unele noi care vor fi integrate în sistem de telecontrol, în beneficiul locuitorilor din această zonă. În plus, reţeaua de comunicaţii se va pregăti pentru trecerea la comunicaţii mai securizate, prin fibră optică, pentru schimburile de informaţii pentru monitorizare şi control/comanda la distanţă.

"În urma lucrărilor de modernizare, la nivelul reţelei de distribuţie vor fi înregistrate reduceri ale pierderilor de energie din reţea şi impact atenuat asupra mediului. Proiectul are efect direct asupra capacităţii reţelei de a distribui energie noilor consumatori şi de a creşte nivelul de digitalizare pentru îmbunătăţirea gestionării întreruperilor neplanificate, pentru alimentarea în siguranţă a clienţilor", se menţionează în comunicatul E-Distribuţie.

Valabilitatea ambelor contracte se încheie la expirarea perioadei de monitorizare a durabilităţii proiectelor, adică cinci ani de la data punerii în funcţiune a investiţiilor. Conform graficelor de implementare estimate de către companiile E-Distribuţie, proiectele vor fi finalizate în 2026.

"Vorbim despre tranziţia energetică de ceva timp deja şi ne bucurăm să vedem că începe să se acorde atenţie şi reţelelor de distribuţie a energiei electrice, adică exact cele care stau la baza acestei tranziţii şi care au nevoie de investiţii semnificative în dezvoltare şi modernizare, pentru a face faţă nevoilor viitorului. Cele două proiecte pentru care companiile E-Distribuţie vor primi acum finanţare nerambursabilă, alături de cele care sunt deja în curs de implementare, vor contribui la trecerea cât mai lină către noua paradigmă în energie", a afirmat Monica Hodor, director general al companiilor E-Distribuţie.

E-Distribuţie Banat a atras, până în prezent, finanţări nerambursabile în valoare totală de 63,45 milioane lei pentru investiţii, prin prezentul proiect prin Fondul pentru Modernizare şi prin proiectul POIM 10.2 "Intervenţii inteligente pentru optimizarea consumului la clienţii finali şi îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie prin utilizarea de date de consum de înaltă calitate - localitatea Timişoara, judeţul Timiş".

E-Distribuţie Muntenia a atras, până în acest moment, finanţări nerambursabile în valoare totală de 91,173 milioane lei - prin prezentul proiect prin Fondul pentru Modernizare şi prin POIM 10.2 "Intervenţii inteligente pentru optimizarea consumului la clienţii finali şi îmbunătăţirea calităţii serviciului de distribuţie prin utilizarea de date de consum de înaltă calitate în judeţul Giurgiu".

În total, până în prezent, cele trei societăţi E-Distribuţie au atras finanţări nerambursabile în valoare totală de 238,995 milioane lei, potrivit agerpres.ro

Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de peste 133.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Sud Muntenia (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea, acoperind o treime din piaţa locală de distribuţie, şi dezvoltă un program de investiţii pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor, siguranţa şi performanţa reţelelor şi implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului Enel. Reţelele electrice operate de către cele trei companii E-Distribuţie numără 287 de staţii de transformare şi peste 24.000 de posturi de transformare. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699