REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.7° Constanța Mie., 17 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6793
26.7° Constanța Miercuri, 17 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6793
 

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

A.F. 3 iunie 2024 | 00:00 55

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Ministerul Finantelor a planificat imprumuturi de aproape sapte miliarde de lei de la banci, in iunie 2024

Suma totală, de 6,95 miliarde de lei, este cu 1,06 miliarde de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în mai 2024, de 5,89 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 6 iunie este organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 600 de milioane de lei, cu scadenţa în 31 martie 2025, iar în 13 iunie va fi organizată licitaţie pentru o emisiune similară, de 600 milioane lei, cu scadenţa în 28 mai 2025.

De asemenea, pe parcursul lunii iunie 2024, vor fi lansate 11 emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 5 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (750 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru o emisiune de obligaţiuni de 200 milioane lei, în 10 iunie, o emisiune de 300 de milioane lei, în 17 iunie şi nouă emisiuni de 500 milioane lei, în 3 iunie (două), 6 iunie, 10 iunie, 13 iunie, 17 iunie, 20 şi 27 iunie (două), citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510