REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 18 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6886
11.6° Constanța Vineri, 18 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6886
 

Ministerul Muncii: Guvernul a decis prelungirea unor măsuri active, până la 30 iunie 2021

Ministerul Muncii: Guvernul a decis prelungirea unor măsuri active, până la 30 iunie 2021

Replica API 1 ianuarie 2021 | 00:00 1239

Guvernul a decis miercuri prelungirea altor măsuri active, pe lângă şomajul tehnic şi timpul flexibil de muncă, până la 30 iunie 2021, informează Ministerul Muncii, scrie Agerpres.

Astfel, a fost prelungită măsura privind plata a 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei pentru încadrarea în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, a persoanelor peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat în perioada stării de urgenţă sau alertă din motive neimputabile lor, a tinerilor între 16 şi 29 de ani înregistraţi ca şomeri sau a cetăţenilor români încadraţi în aceleaşi categorii de vârstă, cărora le-au încetat raporturile de muncă din motive neimputabile lor.

De asemenea, se vor aplica până la 30 iunie 2021 măsurile privind acordarea a 35% din remuneraţia cuvenită zilei de muncă acordată lucrătorilor zilieri, pentru o perioadă de 3 luni, la alegerea beneficiarului de lucrări, şi a 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate pentru o perioadă de lucru de 8 ore pe zi, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut, pentru angajaţii sezonieri.

În plus, se vor acorda zile libere plătite pentru părinţi în perioada cursurilor online. Părinţii vor beneficia, până la finalizarea cursurilor anului şcolar 2020-2021, de zile libere plătite cu 75% din salariul brut, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
18411739468
5/49
739244635
joker
630232677