REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Ministerul Sănătăţii: 500 de milioane de lei - pentru digitalizarea sistemului medical

Ministerul Sănătăţii: 500 de milioane de lei - pentru digitalizarea sistemului medical

A.F. 7 februarie 2024 | 00:00 191

Sistemul medical urmează să beneficieze pentru digitalizare de aproape 500 de milioane de lei, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru dezvoltarea unor module informatice noi, a informat, marţi, Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sanatatii: 500 de milioane de lei - pentru digitalizarea sistemului medical

Potrivit ministerului, instituţiile din domeniul sanitar aflate în zone defavorizate vor avea prioritate în ceea ce priveşte alocarea de fonduri.

"Obiectivul investiţiei este reprezentat de dezvoltarea unui cadru sistemic de guvernanţă a datelor pentru a aborda calitatea datelor şi schimbul eficient al acestora în cadrul diferitelor instituţii administrative, unităţi sanitare, furnizori de servicii, pacienţi. Se urmăreşte dezvoltarea unor module informatice noi care să deservească activitatea instituţiilor din domeniul sănătăţii prin demararea unui proces de digitalizare, prin achiziţionarea şi instalarea echipamentelor necesare (echipamente IT, echipamente pentru comunicaţii, şi echipamente conexe, inclusiv licenţe), migrarea de date către noi sisteme şi infrastructuri, dezvoltare de aplicaţii informatice aferente, dar şi prin instruirea personalului tehnic la nivel local", a explicat sursa citată.

Prin acest proiect urmează să fie digitalizate 41 de Direcţii de sănătate publică, 37 de Servicii de Ambulanţă, cinci Institute de Medicină Legală, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, Agenţia Naţională de Transplant, Centrul Naţional de Sănătate Mintală şi Luptă Antidrog, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină, Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale, Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, Institutul Naţional de Management al Serviciilor de Sănătate, Institutul Naţional de Medicină Sportivă, precum şi Ministerul Sănătăţii, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510