REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.4° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
29.4° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

Ministerul Sănătăţii: Anual, peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral

Ministerul Sănătăţii: Anual, peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral

A.F. 31 octombrie 2023 | 00:00 217

Bolile cerebrovasculare reprezintă una dintre principalele cauze de deces şi dizabilitate în România, iar anual peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral, transmite Ministerul Sănătăţii (MS).

Ministerul Sanatatii: Anual, peste 60.000 de romani sufera un accident vascular cerebral

Mesajul a fost publicat pe Facebook, duminică, de Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral.

"Ziua Mondială a Accidentului Vascular este un moment simbolic care atrage atenţia asupra importanţei programelor de prevenţie, diagnostic, tratament acut şi reabilitare adecvate pentru o patologie care schimbă în mod radical vieţile a zeci de mii de români în fiecare an", arată ministerul.

Anul acesta, MS a introdus un atestat de studii complementare, care vizează pregătirea medicilor pentru realizarea procedurilor neurointervenţionale, precum tratamentul endovascular al AVC (trombectomia mecanică).

Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională actele normative pentru un nou program de Acţiuni Prioritare, prin care se va aloca finanţare directă pentru neuroreabilitarea precoce a pacienţilor cu AVC în secţiile de neurologie. Anumite categorii de pacienţi care în prezent nu beneficiază de iniţierea procesului de reabilitare în faza acută a patologiei, atunci când neuroplasticitatea creierului încă permite recuperarea funcţională, vor fi ajutaţi să-şi recâştige mobilitatea, îmbunătăţindu-şi astfel calitatea vieţii.

Ministerul Sănătăţii susţine că Strategia Naţională pentru combaterea bolilor cardiovasculare şi cerebrovasculare va mări accesul la prevenţie şi la tratament pentru pacienţii cu AVC. Comisiile de specialitate de cardiologie şi neurologie ale MS, împreună cu experţi din cadrul societăţilor profesionale şi societăţilor internaţionale de profil au lucrat la această strategie aflată în următoarea perioadă în etapa de consultare publică.

În cursul acestui an, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat declaraţia Stroke Action Plan for Europe (SAP-E), reafirmând angajamentul României pentru combaterea acestei boli, prin implementarea politicilor de sănătate ce urmăresc scăderea numărului de cazuri de AVC şi tratarea acestora în centre specializate (unităţi "stroke"), scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daaa pai Rafila ministru se implica stati fara grija. A ti vazut ce frumos sa implicat în redeschiderea spitalului de infecțioase de la Constanța.Azi acest spital e vai si vai steaua lui. Asta fara a mai vb de satisfacția" pacienților. Zic in încheiere asa ALUPIGUS pă toata cu drag dvs si tuturor celor care au nevoi de acel spital. SAMACACINSTRCHINAMATI.
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513