Ministerul Transporturilor a DEBLOCAT DONAȚIA de 14 mil. de EURO către Portul Constanța
Ministerul Transporturilor a DEBLOCAT DONAȚIA de 14 mil. de EURO către Portul Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDupă ce cotidianul Replica a adus în atenția opiniei publice faptul că un director din Ministerul Transporturilor, care, culmea, e și din Constanța, blochează o donație de aproape 14 milioane de euro, făcută de Terminalul de cereale United Shipping Agency (USA), către Portul Constanța, Doina Cojocaru, căci despre ea este vorba, a luat atitudine. Potrivit informațiilor noastre, aceasta a dat drumul la circuit a hârtiilor care trebuie avizate, în vederea derulării proiectului. Deci, se poate!
Doina Cojocaru
Cel mai mare terminal de cereale din Portul Constanţa a anunțat compania Administrația Porturilor Constanța că intenționează să facă o donație de 14 milioane de euro, constând în realizarea unor lucrări de maximă importanță. Conducerea Portului a demarat procedurile în vederea realizării tranzacției, însă proiectul a rămas blocat, luni bune, la Ministerul Transporturilor, Direcția Navală, condusă de USR-ista din Constanța Doina Cojocaru. Răspunsul acesteia s-a lăsat așteptat, iar în lipsa acestuia nu s-a putut elibera avizul CTE (Comitetul Tehnico Economic) din cadrul APC.
După ce cotidianul Replica a adus în atenția opiniei publice ”interesul” Oanei Cojocaru pentru mega proiectul din Portul Constanța, aceasta a binevoit să demareze procedurile în vederea transmiterii Portului Constanța răspunsul necesar.
Acum rămâne de văzut dacă mult așteptatul răspuns va fi și pozitiv.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News