Ministrul Culturii, prezent la Ovidiu, la inaugurarea Castrului Roman! Video
Ministrul Culturii, prezent la Ovidiu, la inaugurarea Castrului Roman! Video
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria Ovidiu a inaugurat vineri, 7 iulie, Castrul Roman, situat în Cartierul Ovidiu Sud. În cadrul evenimentului a avut loc defilarea și reprezentația artistică a grupurilor de reconstituire istorică din Sibiu – Castrum Novis & Terra Apulum, un concert al Teatrului Național de Operă și Balet ’’Oleg Danovski’’ Constanța, premieră unui film documentar (producție Primăria Ovidiu & Imago Studio), discursul invitaților și vizitarea sitului arheologic. La eveniment a participat și Raluca Turcan, ministrul Culturii, dar și prefectul Silviu Coșa.
Au mai făcut act de prezență IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Corina Martin, secretar General Federația Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) și președinte de onoare RESTO Constanța dar și Ali Yerlik, ambasadorul Kazahstanului, dar și deputații PNL Bogdan Huțucă și Mircea Banias. De asemenea, la eveniment au fost prezenți și soldați americani.
”E o bucurie să fiu alături de dumneavoastră la inaugurarea acestui proiect care vorbește despre revenirea noastră, ca nație. Va reprezenta un punct de atracție, de dezvoltare economică, dezvoltare prin cultură. La Ovidiu miracolul este posibil! Înțeleg perfect obligația pe care Statul Român o are de a interveni prompt atunci când poate să intervină să salveze un obiectiv de patrimoniu. Îmi asum lucrul acesta!”, a spus Raluca Turcan.
Proiectul Sit Arheologic Ovidiu a fost realizat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, și a avut ca scop conservarea, reconstituirea parțială și integrarea în circuitul turistic a acestui obiectiv istoric deosebit ce figurează în lista monumentelor istorice de categoria A din România.
La eveniment a performat și grupul de dans Antena Imperialis dar și un grup de voluntari care au întruchipat soldații romanii din acele timpuri. Arhiepiscopia Tomisului a donat o statuie cu Sf Dionisie, orașului Ovidiu, care a fost așezată în interiorul edificiului. Situl a fost restaurat parțial, cu fonduri europene, pentru a reintra în circuitul istoric. George Scupra, primarul localității Ovidiu, a contribuit la realizarea unui film documentar despre sit. Situl va fi inclus în circuitul turistic începând de sâmbătă, 8 iulie.
Video:
Video:
Video:
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News