REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.8° Constanța Vin., 16 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6823
25.8° Constanța Vineri, 16 August 2024 Anul XX Nr. 6823
 

Ministrul Muncii: Modificarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 1 septembrie este o decizie care ţine şi de Ministerul Finanţelor

Ministrul Muncii: Modificarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 1 septembrie este o decizie care ţine şi de Ministerul Finanţelor

Victor ROTARU 30 mai 2024 | 00:00 192

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat la Iaşi, că pentru ministerul său este prioritară recalcularea pensiilor după noua formulă, iar în ceea ce priveşte modificarea pragului de 2.000 de lei de la care se impozitează pensiile a menţionat că această problemă ţine şi de Ministerul Finanţelor.

Ministrul Muncii: Modificarea plafonului de impozitare a pensiilor de la 1 septembrie este o decizie care tine si de Ministerul FinantelorSimona Bucura-Oprescu

"În momentul acesta prioritatea noastră este să facem recalcularea după noua formulă în care se ţine cont de punctele de contributivitate, de punctele de stabilitate şi de perioadele de contributivitate neasimilate. Dar în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor, această soluţie ţine nu doar de Ministerul Muncii, ţine şi de Ministerul Finanţelor, iar în momentul acesta prioritatea noastră este creşterea pensiilor de la 1 septembrie, datorită recalculării", a afirmat ministrul Simona Bucura-Oprescu, fiind întrebată de jurnalişti despre modificarea pragului de 2.000 de lei pentru impozitarea pensiilor.

Aceasta a precizat că vor beneficia de creşteri semnificative ale pensiilor persoanele care "au stagii de cotizare mai lungi", respectiv mai mari de 25 de ani. "Legea 363 din 2023 încurajează munca şi îi recompensează pe cei care au muncit mai mult, prin punctele de stabilitate. Este evident, cei care vor avea stagii de cotizare mai mici nu vor avea aceleaşi beneficii", a adăugat ministrul Muncii.

Totodată, ea a fost întrebată dacă din septembrie vor mai exista în România pensii de 400-500 de lei.

"În acest moment în România nu există pensii de 400-500 de lei. În 2023 am avut pensia minimă, indemnizaţia minimă socială, de 1.125 de lei. În 2024, pensia minimă este de 1.281 de lei. Prin urmare, astăzi nu avem în România niciun pensionar, nicio persoană în sistemul de pensii care să aibă un cuantum mai mic de 1.281 de lei", a mai răspuns ministrul Muncii.

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste care se impozitează pensiile, prag care acum este de 2.000 de lei.

Ciolacu a fost întrebat la Realitatea Plus dacă s-a făcut analiza cu privire la impozitarea pensiilor peste 2.000 de lei şi dacă aceste pensii vor mai fi impozitate.

"La un moment dat cineva a decis, pe anumiţi indicatori presupun, ca peste plafonul de 2.000 să fie o impozitare. Între timp ştim foarte bine că nivelul de trai s-a scumpit, au existat anumite indexări, deci, cu alte cuvinte, trebuie să existe o corecţie şi la plafon astfel încât raportarea la puterea de cumpărare a celor 2.000 de lei ... Trebuie să faci o nouă raportare, să vezi care este nominal pragul de unde începe să crească. E normal să o facem concomitent cu recalcularea pensiilor modificarea acestui prag", a spus premierul Ciolacu.

În prezent, pensiile sub 2.000 de lei nu sunt impozitate. Impozitul este de 10% din diferenţa ce depăşeşte 2.000 de lei. De exemplu, o pensie de 2.800 de lei este impozitată cu 80 de lei, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
FRUMOASE GLUME...FELICITARI ACESTOR MINCINOSI...NE-AM SATURAT DE BALIVERNELE VOASTRE...
0
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016