REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Ministrul Transporturilor: Directorul CFR Călători va fi schimbat; îl vom lăsa să doarmă în continuare

Ministrul Transporturilor: Directorul CFR Călători va fi schimbat; îl vom lăsa să doarmă în continuare

Replica API 11 martie 2019 | 00:00 337

Răzvan Cuc

Directorul general al CFR Călători, Leon Bărbulescu, va fi înlocuit din funcţie, după ce a demonstrat că nu cunoaşte nici bugetele de care dispune, nici proiectele pe care trebuie să le implementeze şi a afirmat în direct, după deraierea unui tren, că tocmai a fost trezit din somn, a declarat, sâmbătă, ministrul de resort, Răzvan Cuc, într-o conferinţă de presă.

"Ministrul Transporturilor nu poate interveni să dea afară un director de la o companie care este guvernată de OUG 109 (privind guvernanţa corporativă în întreprinderile de stat - n.r.). Eu am avut discuţii cu reprezentantul AGA, mi-am arătat nemulţumirea vizavi de activitatea domnului director de la CFR Călători, m-am supărat pe domnul director că s-a antepronunţat dinainte ca cei de la AGIFER să spună care au fost cauzele deraierii şi pentru faptul că dânsul, în momentul în care a intrat în direct - şi aici felicit jurnaliştii - a demonstrat că avem un director care ne spune că trebuie să facem lucrurile ca să fie bine, să nu fie rău şi că este trezit din somn. Atunci avem o problemă. Nu ştie ce buget, nu ştie ce proiecte are, nu ştie nimic. Pe mine asta m-a deranjat", a spus Cuc.

Ministrul a arătat că oricum săptămâna viitoare va expira contractul de mandat al directorului general al CFR Călători şi că propunerea Consiliului de Administraţie va fi numirea unei alte persoane.

"Reacţia mea este foarte clară: îl vom lăsa să doarmă în continuare", a adăugat Cuc.

Aceasta în contextul în care, în urmă cu o săptămână, trei trenuri au deraiat în aceeaşi zi, iar vineri seară acelaşi lucru s-a întâmplat cu o altă garnitură de călători, blocând circulaţia în judeţul Bistriţa-Năsăud.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166