Mircea Banias: Grindeanu nu dorește eliminarea taxei de pod de la Fetești, pentru că pierde CNAIR bani
Mircea Banias: Grindeanu nu dorește eliminarea taxei de pod de la Fetești, pentru că pierde CNAIR bani
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDeputatul PNL Mircea Banias s-a aflat vineri, 18 octombrie, în studioul Replica unde a făcut o analiză a activității sale din Parlament, din ultimii patru ani. Deputatul, care se pregătește să încheie cel de-al patrulea mandat de parlamentar, se află pe poziția a doua pe listele de candidați pentru un loc în Senatul României, și speră ca PNL să obțină două mandate, după redistribuire, astfel încât să-și continue activitatea în Legislativ. De asemenea, Mircea Banias a vorbit și despre eliminarea taxei de pod de la Fetești, proiect pentru care aleșii constănțeni s-au luptat, de-a lungul timpului, dar a adus în discuție și Alternativa Techirghiol, drumul ce urmează să se construiască spre sudul litoralului, menit să reducă blocajele în trafic, în fiecare sezon estival. Deputatul a vorbit și despre șansele candidaților la prezidențiale, în special despre șansele candidatului PNL Nicolae Ciucă.
Mircea Banias se pregătește să încheie cel de-al patrulea mandat de parlamentar... având, până acum, două de senator și două de deputat. Nu pune punct activității sale în Legislativ, mai are mult de spus și de făcut, și speră să primească girul constănțenilor, pe 1 decembrie. Se află pe poziția a doua pe lista de candidați PNL la alegerile parlamentare, după Silviu Coșa. Cu ce gânduri candidează pentru încă un mandat? „Cred că e limpede că acum 4 ani PNL a demonstrat că e cel mai puternic partid din Constanța. A câștigat atunci și Primăria Municipiului, și președinția Consiliului Județean, cu un număr semnificativ de consilieri locali și consilieri județeni. Anul acesta s-a confirmat această poziție, prin câștigarea Președinției Consiliului Județean cu un număr și mai mare de consilieri, și a Primăriei, cu un scor mai bun decât în 2000. Asta arată că oamenii au încredere în PNL și îmi dau speranța că o să obțină un rezultat bun și la parlamentare. Sunt pe locul doi pe lista pentru Senatul României, e un loc pentru care trebuie să muncesc, evident, pentru a accede, pentru a reuși să obținem două mandate de senator în Constanța și patru de deputat, cum ne-am propus“, a declarat Mircea Banias.
Banias: Avem principii liberale
Dar ce a făcut Mircea Banias în ultimii patru ani în Parlament? „Suntem la guvernare din 2019, fără întrerupere. Am început cu USR, apoi PSD, constrânși de împrejurările interne și externe, o alianță care, cred eu, a făcut bine românilor. Noi avem niște principii liberale, ținem foarte mult la cota unică, la măsuri pentru stimularea mediului de afaceri; nu suntem de acord cu diminuarea cotei pentru IMM-uri, dorim să o păstrăm la 500.000 de euro, deși există voci care ar dori această reducere. Cred că PSD dorește, spre exemplu, să o reducem la 80.000-100.000 euro. Practic, acest lucru ar duce la desființarea celor mai multe microîntreprinderi. De asemenea, un program pe care ni-l asumăm este Programul Anghel Saligny, în care s-au demarat investiții consistente în mediul rural, care continuă, sper să fie finanțat în continuare și primarii să reușească să implementeze toate proiectele“, spune Banias. „În ultimii 8 ani, am fost vicepreședinte al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructuri din Camera Deputaților. Sper, dacă voi primi un vot de încredere și un nou mandat de la constănțeni, să continui să îmi desfășor activitatea în aceeași direcție, în aceeași Comisie din Senat, Comisia de Transporturi, pentru că am o experiență profesională, expertiză în acest domeniu. Înainte să fac politică, am lucrat în domeniul transporturilor maritime, al extractării portuare, îmi doresc în continuare să activez în această comisie din Senat și vă spun că sunt foarte multe lucruri de făcut în continuare în Portul Constanța, în Marea Neagră, cu exploatările off-shore, cu eoliene off-shore și sunt multe chestiuni pe care le putem face în continuare și care trebuie realizate. În acest moment, e un proiect care sper că va fi implementat, sunt investiții de peste 1 miliard de euro, în care se lărgește suprafața portului, drumurile trebuie reabilitate, faptul că se creează suprafețe noi, având în vedere și contextul în care Portul Constanța a devenit și mai important decât înainte de războiul cu Ucraina; nu am nicio îndoială că vor fi făcute aceste lucruri“, a continuat deputatul.
Ministrul Transporturilor nu dorește eliminarea taxei de pod de la Fetești
Dar ce se mai aude cu taxa de la Fetești? Când va fi eliminată și de ce nu s-a produs minunea până acum? „E o poveste întreagă cu taxa de la Fetești. Deși am făcut nenumărate intervenții, am făcut și un proiect de lege prin care să o eliminăm. Nu s-a reușit, de fiecare dată ministrul Transporturilor a motivat refuzul prin faptul că bugetul CNAIR va fi prejudiciat, dar să știți că am propus și soluții. O creștere nesemnificativă a rovinietei ar putea să acopere această taxă. Oricum, e o taxă discriminatorie, m-am și plictisit să spun că nu-i normal ca cei care locuiesc în Constanța și Tulcea să sufere această discriminare. Un exemplu vă dau: toate produsele care vin pe cale rutieră, absolut toate, sunt mai scumpe aici, pentru că cei care le aduc trebuie să-și recupereze această taxă. Evident că lucrurile se reflectă în prețul final, pe care îl plătim noi, constănțenii. După ce că plătim taxa, plătim și produsele mai scumpe. Eu sper să găsim înțelegere, să priceapă ministrul… nu neapărat ministrul este problema. Să priceapă cei de la CNAIR, care evident că nu sunt de acord să își diminueze veniturile, dar e o chestiune de voință politică să acoperim aceste pierderi. Sunt câteva milioane bune în bugetul CNAIR, dar, v-am spus, pot fi compensate prin majorarea rovinietei cu o valoare destul de mică. Mi se pare normal să contribuim cu toții. Cei care vin la mare, plătesc o dată, noi, care facem naveta la București, plătim săptămânal această taxă. Eu sper să înțeleagă și să o înlocuiască. Eu cred că în noul ciclu parlamentar o să rezolvăm această problemă“, a explicat Banias.
În 2, 3 ani vom avea Alternativa Techirghiol
Vești bune sunt legate de proiectul privind construirea unui nou drum spre sudul litoralului: Alternativa Techirghiol. „E finanțată. Cred că în 2-3 ani vom circula în sudul litoralului pe această șosea de mare viteză, care e foarte importantă pentru constănțeni și pentru turiști. Cred că la începutul anului viitor vor începe lucrările, a fost făcută licitația, suntem în faza de proiectare. Vorbim despre o șosea de mare viteză, nu ar trebui să creeze probleme mari constructorilor, nu avem de făcut tuneluri, nu sunt munți. Legislația s-a mai schimbat, nu mai e ușor să contești un proiect și să-l întârzii cu anii, cum se întâmpla în trecut“, spune deputatul.
Video 1:
Banias: E foarte strânsă bătălia pentru turul 2
Schimbând registrul, am vorbit cu Mircea Banias și despre candidații la prezidențiale și șansele principalilor competitor. Evident, îl susține pe Nicolae Ciucă, candidatul PNL. „Dacă e o certitudine în acest proces electoral, aceea e că domnul Ciolacu va accede în turul 2. Eu sper la fel și pentru domnul Ciucă. E foarte strânsă bătălia pentru turul 2, sunt mulți care au șanse să intre în turul 2. Faptul că Diana Șoșoacă nu candidează reprezintă un avantaj pentru Simion, însă, nu sunt convins că cei care ar fi votat-o pe Diana Șoșoacă o să-l voteze pe George Simion. Aici mai intervine o chestiune: este foarte important sprijinul pe care îl are un candidat. Faptul că domnul Ciucă, președintele PNL, are în spate un partid cu 1000 și ceva de primari reprezintă un avantaj, am încredere că va intra în turul doi. Dacă aș fi o persoană care nu face politică și aș avea pe masă CV-urile candidaților, 13-14, câți sunt, nu cred că mi-ar fi foarte greu să fac o alegere. Eu apreciez la Nicolae Ciucă faptul că nu vinde gogoși electoratului, el e un om sincer, spune ce gândește. Oameni care spun că vor face case, că va fi nu știu ce… au fost și vor mai fi. E foarte ușor să faci promisiuni fără să te bazezi pe ceva. Românii s-au maturizat din punct de vedere electoral, e foarte greu să-i mai păcălești. Oamenii încă se gândesc, își permit să își imagineze cum ar fi, dar, când intră în cabina, se gândesc cum ar fi mai bine pentru țara mea, pentru familia mea. Domnul Ciucă are bune conexiuni internaționale. În acest context, cu conflictul din Ucraina, cred că Ciucă e cel mai potrivit pentru România“, spune Banias.
Este George Simion un candidat periculos?
„Simion e periculos pentru democrația din România. Îl cunosc, am fost colegi câțiva ani în Camera Deputaților. Dacă ar fi să spun un lucru despre George Simion, acela ar fi că este imatur politic. A avut multe angajamente pe care nu le-a respectat față de colegi, adversari, parteneri, deputați. Nu aș avea încredere să pun ștampila pe un om ca George Simion, care se răzgândește de la o zi la alta. Practic, scandalurile din partidele domnului Simion și doamnei Șoșoacă sunt oglinda modului în care ei reușesc să conducă aceste partide. PSD, PNL, sunt partide care, chiar dacă au conflicte, nu le scot pe masă, nu le expun public, le rezolvă interior. Oriunde există asemenea situații. Mulți sunt nemulțumiți chiar acum, a trecut o perioadă foarte tensionată la alegerile parlamentare. Foarte puțini au ales să plece din partid, mult mai puțini decât altădată. Dacă vrei să muncești și să faci o carieră, poți să o faci și din afara Parlamentului. Sunt o grămadă de demnități pe care oamenii le pot ocupa. Asta nu înseamnă că nu își dorește fiecare o carieră personală.“
Cine sunt competitorii cu mai puține șanse?!
„Competitorii cu mai puține șanse de câștig sunt cei care nu au o formațiune politică în spate. Mircea Geoană e cel mai bun exponent al acestei categorii. Mai este domnul Călin Georgescu, care este o persoană respectabilă, Cristi Diaconescu, cu o foarte mare experiență politică, mai ales pe zona de politică externă. Contează notorietatea. Nici Mircea Geoană, nici Cristi Diaconescu nu sunt lipsiți de notorietate. Într-adevăr, Geoană e mai vizibil, a fost președinte PSD, lumea așa îl știe, fost președinte PSD. El acum vrea să se știe independent, dar nu e. Amintirile îl urmăresc. El nu poate poza acum într-o persoană care nu a făcut niciodată politică. E aceeași persoană care apărea cu Rizea pe la Monaco, care avea ceasuri de mii de euro. Eu cred că dacă ar accede, ar fi o rușine pentru România să aibă un președinte al cărui cumnat să aibă probleme penale de așa natură încât e dat internațional în urmărire. Cred că domnul Geoană încearcă să ne prezinte o imagine falsă. Cred că era mai cinstit să-și asume chestiunile din trecut. A fost președinte PSD, secretar NATO, dar, a apărea acum și a spune că tu nu ai nicio legătură cu clasa politică română…“
Goană joacă prost?!
Mircea Banias a ieșit la atac și l-a luat în vizor pe Mircea Geoană. „Nu știu dacă joacă murdar, dar joacă prost. De câte ori apare, mai face câte o gafă. Cel mai mare adversar al lui Geoană e Geoană. Dacă l-ar ține ascuns pe undeva, poate ar avea mai multe șanse. Nu mă preocupă, dar am văzut gafele pe care le-a făcut de când a început această campanie electorală… sunt gafe de amator! Dacă ar fi fost susținut de un partid, probabil că îi creșteau șansele. De la PSD, putea să candideze oricine, că intră în turul 2. Acolo sunt șansele, la 30%. Diferența nu poate fi atât de mare încât să nu intre în turul 2.
Video 2:
Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News