Mircea Rednic a suferit un infarct și a fost operat de urgență!
Mircea Rednic a suferit un infarct și a fost operat de urgență!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAntrenorul Mircea Rednic (61 de ani) a suferit un infarct și a fost operat în cursul zilei de miercuri. Acesta a avut probleme și în timpul meciului cu FCSB, câștigat de echipa lui, UTA, cu 2-1, dar și în următoarele zile.
Astfel, el a luat hotărârea să efectueze un control de specialitate, iar medicii i-au spus că trebuie operat de urgență, ceea ce s-a și întâmplat în cursul zilei de miercuri.
„Mulțumim lui Dumnezeu că Mircea e bine. Am discutat cu el în urma cu câteva minute. Intervenția a avut loc în jurul prânzului. Totul a început în prima repriză cu FCSB, iar la pauză s-a simțit rău. Începuse să aibă dureri în piept. Și-a mai revenit, iar victoria l-a făcut să treacă pentru moment peste aceste probleme. Dar, apoi s-a simțit din nou rău și a făcut un infarct. Acum, i s-a montat un stent. Am vorbit cu el după operație și mi-a spus că în două săptămâni vrea să treacă din nou la treabă. De echipă se vor ocupa secunzii săi”, a declarat conducătorul de la UTA, Alexandru Meszar, pentru ProSport.
Intervenția chirurgicală a avut loc miercuri, în jurul prânzului, la un spital din Arad. UTA a învins-o luni pe FCSB cu 2-1, meci în care antrenorul Mircea Rednic a fost pe parcursul tuturor celor 90 de minute pe banca tehnică a gazdelor.
Comunicatul remis de UTA după ce Mircea Rednic a suferit un infarct
UTA a reacționat, prin intermediul rețelelor de socializare, după ce antrenorul principal Mircea Rednic a suferit un infarct miocardic și a fost operat de urgență la Arad. Conducerea „bătrânei doamne” a transmis că tehnicianul va fi nevoit să ia o pauză de aproximativ o săptămână de la fotbal.
„Multă sănătate, Mircea Rednic! În timpul jocului pe care echipa noastră l-a disputat cu FCSB la Arad, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic. Astăzi (n.r. miercuri), în urma unui control amănunțit, medicii au decis să-i monteze un stent și să-l țină sub supraveghere la Spitalul Județean, pentru următoarele zile. Rednic va reveni alături de echipă după aproximativ o săptămână, în funcție de starea medicală de la acel moment. Îi dorim multă sănătate și îl așteptăm cât mai repede alături de echipă!”, se arată în comunicatul remis de UTA.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News