REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Misiunile pompierilor în ultimele 3 zile, la nivel național

Misiunile pompierilor în ultimele 3 zile, la nivel național

Andreea VLAICU 18 martie 2024 | 09:38 367

În acest sfârșit de săptămână, pompierii militari au răspuns la 4.468 de solicitări pentru gestionarea situațiilor de urgență, la nivel național.

Misiunile pompierilor in ultimele 3 zile, la nivel national

În acest interval de timp, cele mai solicitate au fost echipajele SMURD, care au efectuat aproximativ 85% din totalul intervențiilor. Pe timpul acestor misiuni, 3.813 persoane au fost asistate medical. 

Concomitent cu acțiunile de prim ajutor, colegii noștri au intervenit în 455 de situații în sprijinul comunităților și bunurilor acestora, în timp ce echipajele de descarcerare au gestionat 11 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme avariate. 

De asemenea, în perioada analizată, pompierii au acționat și pentru localizarea și lichidarea celor 190 de incendii izbucnite pe tot teritoriul țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale. 

În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, datorită răspunsului optim furnizat de către echipajele operative pe durata misiunilor derulate, 14 persoane aflate în situații critice au fost salvate.

Tot în cursul acestui weekend, prin intermediul sistemului RO-ALERT, au fost transmise 15 mesaje de avertizare, 10 referitoare la prezența animalelor periculoase în județele Argeș (2), Bacău (2), Brașov (1), Cluj (1), Harghita (2) și Prahova (2), iar restul de 5 au vizat dispariția unor minori în județele Botoșani, Hunedoara, Iași, Suceava și Vrancea.

Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență - fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU sunt instrumente esențiale pentru informarea și pregătirea cetățenilor în fața situațiilor de urgență.

Accesați acum www.fiipregatit.ro sau descărcați gratuit aplicația de mobil DSU, din AppStore sau Google Play, pentru a afla mai multe informații privind modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510