REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.7° Constanța Joi, 1 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6808
19.7° Constanța Joi, 1 August 2024 Anul XX Nr. 6808
 

Miss Plaja – un concurs cu renume pe litoralul românesc

Miss Plaja – un concurs cu renume pe litoralul românesc

Replica API 10 iulie 2022 | 00:00 297

În acest an cel mai cunoscut concurs de la malul mării se desfășoară la Shut Up Beach în Mamaia. Italianul Manuel Kermany premiază câștigătoatele cu contracte de 3000, 2000 și 1000 de euro.

Dinu Maxer a noua oară prezentator la Miss Plaja

Prezentatorul concursului este nimeni altul decât Dinu Maxer, fostul lider al trupei AXXA. Acesta reușește să țină pasul cu tinerele frumoase din cadrul concursului și să mențină o atmosferă antrenantă pentru public. El prezintă alături de soția lui, Deea Maxer. Iar discuțiile dintre ei pe parcursul concursului sunt de-a dreptul delicioase. Ea recunoaște că este invidioasă că nu este și ea concurentă, iar el îi aduce aminte că în 2006 a câștigat și ea Miss Highschool, asta clasând-o în topul celor mai frumoase liceence. Replica Deei Maxer a stârnit chicote printre concurente aceasta spunând că după acel concurs a plecat acasă cu cel mai frumos premiu, acesta fiind Dinu Maxer și că s-a măritat cu el.

Cine sunt câștigătoatele Miss Plaja 2022

Miss Plaja a avut în acest an trei câștigătoate care au primit contracte de modeling în valoare de 3000, 2000 și respectiv 1000 de euro. Norocoasa câștigătoare a locului întâi se numește Bianca, are 18 ani și este din Constanța. Ea crede că acest concurs este o rampă de lansare, deoarece așa s-a lansat și Alexandra Stan. Tânăra este încântată deoarece a fost aleasă dintre atâtea fete care au venit din toate colțurile țării pentru a se bate pe titlul de Miss Plaja. Ea consideră că a impresionat juriul prin atitudinea pe care a avut-o. Locurile doi și trei au fost ocupate tot de două fete din Constanța, Loredana și Luiza, care consideră ca Miss Plaja este cea mai bună rampă de lansare. Fetele mai puțin norocoase care au participat la concurs nu au rămas nepremiate, ele au primit cate 200 de euro din partea organizatorilor.

Așadar, această competiție care este susținută de 22 de ani încoace fără întrerupere, nu se dezminte și reușeste să umple litoralul românesc cu fete care mai de care mai frumoase.

Ariana MANTA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513