REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

MMACA: România ar putea să-şi digitalizeze administraţia publică cu ajutorul expertizei germane

MMACA: România ar putea să-şi digitalizeze administraţia publică cu ajutorul expertizei germane

Replica API 28 august 2019 | 00:00 250

România ar putea beneficia de expertiza germană în domeniul digitalizării administraţiei publice, în proiecte 'smart city' sau în domeniul educaţiei vocaţionale şi duale, informează Ministerul pentru Mediul Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), într-un comunicat de presă.

Modalitatea de cooperare dintre România şi Germania pe acest segment a fost agreată în cadrul unei întrevederi dintre secretarul de stat în ministerul de resort, Paula Pîrvănescu, primarul general din Dortmund, Ullrich Sierau.

Reprezentanta MMACA a prezentat avantajele competitive ale României, principalele proiecte de infrastructură, care se pot realiza în parteneriat public-privat, precum şi măsurile întreprinse de guvern pentru asigurarea unui climat economic stabil, facil şi predictibil, în care intensificarea cooperării economice internaţionale reprezintă o ţintă de importanţă majoră.

De asemenea, au fost discutate modalităţi de cooperare în domenii, precum tehnologia informaţiei, construcţii de maşini, logistică, cercetare-dezvoltare, inovare, creare de incubatoare şi acceleratoare de start-up-uri.

Potrivit datelor oficiale, Germania este principalul partener comercial al României, deţinând o pondere de 21,6% în totalul comerţului exterior şi 23% în totalul exporturilor României.

În anul 2018, schimburile comerciale bilaterale au atins nivelul de 32,52 miliarde euro (+10,27% faţă de 2017), din care 15,56 miliarde euro exporturi româneşti (+8,43% faţă de 2017). Deficitul în relaţia cu Germania s-a redus de la 1,46 miliarde euro în 2016, la 785 milioane euro în 2018.

Din punct de vedere investiţional, Germania se plasează în prezent pe locul al treilea, cu un capital social investit (investiţii directe la nivelul lunii aprilie 2019) de 4,85 miliarde euro şi un număr de 22.942 firme investitoare. Conform statisticilor germane, investiţiile efective depăşesc 10 miliarde de euro.

La finele anului 2018, volumul schimburilor comerciale dintre România şi landul Renania de Nord-Westfalia a fost de 5,71 miliarde euro, din care export românesc în valoare de 2,99 miliarde euro şi import în sumă de 2,72 miliarde euro. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510