REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
25.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

MMSS: 899.066 persoane cu dizabilităţi, înregistrate la finele lunii iunie 2023

MMSS: 899.066 persoane cu dizabilităţi, înregistrate la finele lunii iunie 2023

A.F. 16 octombrie 2023 | 00:00 146

Numărul persoanelor cu dizabilităţi era, la finele lunii iunie 2023, de 899.066 persoane, dintre care 98,2% (882.911 persoane) se aflau în îngrijirea familiilor şi/sau trăiau independent (neinstituţionalizate), iar 1,8% (16.155 persoane) erau instituţionalizate, conform datelor publicate de Ministerul Muncii.

MMSS: 899.066 persoane cu dizabilitati, inregistrate la finele lunii iunie 2023

La 30 iunie 2023, rata persoanelor cu dizabilităţi la populaţia României a fost de 4,1% diferenţiată pe regiuni. Faţă de rata de 4,1% persoane cu dizabilităţi la 100 de locuitori, calculată la nivelul României, regiunile Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia şi de Nord-Vest înregistrau cele mai mari rate.

Pe judeţe/municipii, numărul cel mai mare de persoane cu dizabilităţi se înregistra în municipiul Bucureşti (77.002 persoane), urmat de judeţul Prahova (37.490 persoane), iar cel mai mic număr era în judeţul Covasna (6.634 persoane).

Potrivit datelor MMSS, femeile reprezentau 53,46% din totalul persoanelor cu dizabilităţi. Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezenta 74,25% din totalul persoanelor adulte cu dizabilităţi. Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă rezultă că 50,66% erau persoane cuprinse între 18 şi 64 ani (416.417 persoane) şi 49,34% aveau peste 65 ani (405.596 persoane).

Numărul instituţiilor publice de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi era, la 30 iunie 2023, de 591 (faţă de 541 la 30 iunie 2022), dintre care 528 rezidenţiale (faţă de 485 la 30 iunie 2022) şi 63 nerezidenţiale - de zi (faţă de 56 la 30 iunie 2022).

Peste trei pătrimi (79,19%) din instituţiile rezidenţiale publice pentru persoanele adulte cu dizabilităţi erau centre de îngrijire şi asistenţă (32,83%), având 7.517 de beneficiari, locuinţe protejate (29,61%), cu 1.092 de beneficiari, şi centre de abilitare şi reabilitare (16,92%), cu 3.449 de beneficiari. Aceştia reprezentau 74,64% din numărul total de 16.155 de persoane aflate în instituţiile rezidenţiale. Un număr semnificativ de beneficiari exista şi în cele 26 de centre de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică, respectiv 2.838 de persoane (17,57%).

Din cele 528 de instituţii publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, 51 erau centre cu peste 50 de beneficiari (5.166). Aceste centre se află în proces de restructurare.

Conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, republicată, tipurile de handicap sunt fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Gradele de handicap sunt grav, accentuat, mediu şi uşor.

Numărul persoanelor cu handicap grav reprezenta 42,71% din total (faţă de 40,86% la 30 iunie 2022), cele cu handicap accentuat 46,14% (faţă de 46,72% la 30 iunie 2022), iar cele cu handicap mediu şi uşor 10,10% (faţă de 12,41% la 30 iunie 2022), scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712