REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.6° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
24.6° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Moarte violentă pentru un bătrân care a încercat să aprindă focul cu combustibil

Moarte violentă pentru un bătrân care a încercat să aprindă focul cu combustibil

Valentina CAMARA 30 decembrie 2022 | 12:17 1336

Inspectoratul de Poliție Județean Arad a transmis vineri că în seara zilei de joi un bătrân în vârstă de 61 de ani și-a pierdut viața după ce a încercat să aprindă focul din soba cu care se încălzea folosind combustibil, iar focul s-a extins la toată locuința.

Autoritățile au fost alertate aproape de miezul nopții, iar până la sosirea echipajelor de intervenție incendiul cuprinsese deja toată locuința bărbatului.

”Un bărbat în vârstă de 61 de ani şi-a pierdut viaţa în această noapte, în urma unui incendiu izbucnit la o locuinţă situată la demisolul unei clădiri din municipiul Arad, Strada Alexandru Gavra.

Alarma s-a dat în jurul orei 23:45 iar la locul evenimentului au fost alocate echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD TIM. La sosirea echipajelor de intervenţie incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei încăperi, cu degajări foarte mari de fum şi căldură”, au transmis reprezentanţii IPJ Arad.
Bărbatul a fost găsit decedat în locuinţă

Autoritățile au mai precizat că nu au mai putut face nimic pentru a salva viața bătrânului, care a fost găsit mort în locuință.

Totuși, acestea au precizat că toate celelalte persoane care locuiau în imobil s-au autoevacuat în condiţii de siguranţă, fără a necesita îngrijiri medicale.

”Pompierii au lichidat incendiul, fiind afectate holul, camera de locuit şi baia, pe o suprafaţa de aproximativ 40 de metri pătraţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea unor substanţe lichide necorespunzătoare pentru aprinderea focului.

În speţă, proprietarul a folosit combustibil uşor inflamabil pentru aprinderea focului în sobă”, a transmis ISU Arad, potrivit fanatik.ro  .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bătrân la 61 de ani??? Nici nu a ieșit la pensie...
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712