Moartea lui George Floyd: Derek Chauvin, pus sub acuzare şi pentru crimă de gradul trei
Moartea lui George Floyd: Derek Chauvin, pus sub acuzare şi pentru crimă de gradul trei
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTribunalul din Minneapolis (nordul SUA) care judecă dosarul uciderii afro-americanului George Floyd a acceptat joi solicitarea procurorilor de a reinstitui acuzaţia de 'crimă de gradul trei' formulată pe numele lui Derek Chauvin, poliţistul alb deja acuzat de 'crimă de gradul doi' şi 'omucidere involuntară', transmite Reuters, citată de Agerpres.
George Floyd, Derek Chauvin
La 25 mai 2020, Derek Chauvin a rămas cu genunchiul pe gâtul unui american de culoare timp de aproape nouă minute. Înregistrarea video a faptei, devenită virală, a declanşat manifestaţii de amploare împotriva rasismului şi violenţelor poliţieneşti în întreaga lume.
Decizia judecătorului Peter Cahill intervine după ce Curtea de Apel a statului Minnesota a hotărât vineri că trebuie să reconsidere acuzaţia de 'crimă de gradul trei' pe numele lui Chauvin, al cărui proces a început marţi cu selecţia juraţilor.
Acuzaţia de 'crimă de gradul doi" exclude premeditarea, dar presupune intenţia de a ucide, în timp ce 'crima de gradul trei' este mai uşor de dovedit întrucât nu mai există noţiunea de intenţie, ci trebuie probate doar violenţele voluntare care au provocat decesul.
Dacă va fi găsit vinovat la acuzaţia de 'crimă de gradul doi', Derek Chauvin riscă o pedeapsă de până la 40 de ani de închisoare, iar vinovăţia pentru 'crimă de gradul trei' poate aduce până la 25 de ani de închisoare.
Chauvin a fost eliberat în octombrie anul trecut în schimbul unei cauţiuni de 1 milion de dolari. Etapa selecţiei juraţilor ar urma să dureze trei săptămâni, iar deschiderea dezbaterilor pe fond este prevăzută pentru 29 martie.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News