REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
26.4° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Moderna temperează previziunile privind vânzările de vaccinuri din 2023

Moderna temperează previziunile privind vânzările de vaccinuri din 2023

Ana Maria LIPAN 4 noiembrie 2023 | 00:00 458

Producătorul american de medicamente Moderna a anunţat, joi, că se aşteaptă în acest an la venituri de cel puţin şase miliarde de dolari, temperând estimările pe fondul cererii mai reduse pentru vaccinurile COVID-19, dar se aşteaptă la redresarea vânzărilor în 2025, transmite Reuters, sursa citată de agerpres.ro. 

Moderna tempereaza previziunile privind vanzarile de vaccinuri din 2023foto cu rol ilustrativ

Compania a raportat vânzări de 1,8 miliarde de dolari în trimestrul trei din 2023, depăşind estimările analiştilor, de 1,32 miliarde de dolari. Vaccinul COVID-19 este singurul său produs comercializat.

Aproximativ 900 de milioane de dolari venituri trimestriale au provenit din SUA şi 800 milioane de dolari de pe urma vânzărilor internaţionale. Compania a explicat că estimarea privind venituri de 6 miliarde de dolari în 2023 se bazează pe aşteptările că cel puţin 50 milioane vaccinuri COVID-19 vor fi administrate în Statele Unite. Această estimare este la capătul inferior al prognozei anterioare, ce indica venituri între 6 şi 8 miliarde de dolari.

În predeschiderea şedinţei Bursei de la new York, acţiunile companiei au scăzut cu 11%, după anunţarea unor pierderi nete de 3,6 miliarde de dolari. Pierderea pe acţiune de 9,53 dolari a fost mult mai ridicată decât se aşteptau analiştii - 1,93 dolari. Anul acesta titlurile au scăzut cu aproape 58%. În 2024, Moderna se aşteaptă la venituri de 4 miliarde de dolari, în condiţiile în care firma dezvoltă şi alte vaccinuri.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712