Moga şi-a donat indemnizaţia Direcţiei pentru Protecţia Copilului
Moga şi-a donat indemnizaţia Direcţiei pentru Protecţia Copilului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSenatorul PSD Nicolae Moga a decis să doneze indemnizaţia de parlamentar Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Constanţa. Conform contractului nr. D 14953/12.03.2012, senatorul Nicolae Moga va sponsoriza Direcţia pentru Protecţia Copilului prin depunerea în cont a sumei de 4.300 lei, reprezentând indemnizaţia de parlamentar.
"Ca o insitituţie la care bugetul niciodată nu ajunge, orice sumă care vine este binevenită, iar gestul este lăudabil. Sincer, în sinea mea, speram ca toţi parlamentarii să le urmeze exemplul. Sunt anumite situaţii în care ai nevoie urgent de nişte bani, alţii decât cei de la buget şi mă refer aici la bani pe care nu-i pot folosi din bugetul alocat. Spre exemplu, avem nevoie de fonduri pentru ochelari de vedere sau aparate medicale, chiar şi pentru o intervenţie stomatologică. Aceşti bani îi vom folosi în aceste scopuri", a declarat, pentru "Replica", Petre Dinică, directorul DGASPC Constanţa. De asemenea, acesta speră că odată cu majorarea salariilor se va face şi o rectificare bugetară.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News