REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
19.4° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

Monica Odagiu, anunț sfâșietor! Decizie radicală, după accidentul mortal în care a fost implicată

Monica Odagiu, anunț sfâșietor! Decizie radicală, după accidentul mortal în care a fost implicată

A.F. 29 aprilie 2023 | 00:00 2397

Monica Odagiu, decizie radicală după accidentul în care a fost implicată. Vedeta a recunoscut că a fost la terapie. Anunțul a fost făcut, recent, pe rețelele de socializare. Actrița spune că ultimele săptămâni au fost cele mai grele din viața ei, iar pauza pe care a luat-o i-a făcut mult bine.

Monica Odagiu, anunt sfasietor! Decizie radicala, dupa accidentul mortal in care a fost implicata

Monica Odagiu a făcut terapie după accident

Monica Odagiu a luat pe toată lumea prin surprindere cu mesajul pe care l-a postat, recent, pe pagina sa de Facebook. Actrița a dezvăluit că a luat o pauză care i-a făcut foarte mult bine, însă cel mai mult a ajutat-o terapia pe care a început-o la scurt timp după cumplitul accident mortal. De asemenea, tot în textul publicat, a ținut să mulțumească tuturor celor care au crezut în ea și care au susținut-o și i-au fost alături în această perioadă grea a vieții ei.

,,Este una dintre cele mai grele perioade trăite de mine până acum și dacă nu aș fi avut alături de mine atât de mulți oameni minunați, cărora le mulțumesc, ar fi fost și mai grea. Am considerat mai mult decât necesară o pauză de la întreaga mea activitate în săptămânile acestea, iar acum, datorită terapiei și susținerii neîncetate, sunt în punctul în care am resușit să mă pun la loc cât să mă pot întoarce pe scenă a ceea ce iubesc, la meseria mea", a scris Monica Odagiu.

Actrița a anunțat că se întoarce pe scenă

După trei săptămâni de pauză pe plan profesional, Monica Odagiu și-a găsit puterea de a urca pe scenă și a-și bucura fanii.

,,Tocmai din acest motiv, vreau să vă anunț că mâine, la Cluj, o să urc pe scenă din nou cu spectacolul 'O noapte furtunoasă', iar începând cu luna mai, voi relua toate spectacolele și concertele. Vă îmbrățișez cu tot sufletul și vă mlțumesc că m-ați ajutat să rămân…eu", a continuat Monica Odagiu, scrie click.ro.

Cum s-a petrecut accidentul

Monica Odagiu a fost implicată pe 9 aprilie într-un accident de circulație, pe o stradă din Capitală, în urma căruia un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața. După tragicul eveniment, actrița de 26 de ani a postat un mesaj dureros pe rețelele de socializare, mărturisind că este marcată de cele întâmplate.

Monica Odagiu nu se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe la momentul producerii accidentului, astfel că încă se analizează ancheta deschisă.

Ce spunea Monica Odagiu

,,Am trăit o experiență tragică, fiind pusă într-o situație in care efectiv nu am mai avut ce să fac decât să privesc neputincioasă cum se stinge un om în fața mea, deși am incercat să evit acest tragic eveniment. Sunt traumatizată pentru că nu îmi ies din minte acele clipe teribile în care acel om s-a stins și nu doresc nimănui să treacă prin asta. Îmi cer scuze tuturor celor care așteptau o reacție imediată din partea mea, dar vă rog să mă credeți că în acele momente nu am fost în stare.

Departe de mine gândul de a ascunde vreo chestiune relevantă vizavi de acest tragic eveniment și vreau să subliniez că totul a fost înregistrat pe camerele video, iar cei care se ocupa de caz si au apucat să le verifice apreciază că nu am greșit, reacțiile mele în acele clipe fiind firești și corecte. Primele mele gânduri merg spre o familie care astăzi a pierdut pe cineva iubit.

Din păcate eu nu am putut schimba în niciun fel acest final, deși am făcut tot ceea ce se putea face in acele secunde pentru a evita o tragedie. Vă rog pe toți să mă înțelegeți că în aceste momente am și eu nevoie de liniște ca să pot să trec peste șoc. Vă mulțumesc dacă lăsați legea să-și spună cuvântul", a scris Monica Odagiu pe Facebook, imediat după accidentul mortal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303