Monica Săsărman, secretar de stat Ministerul Dezvoltării: Prioritate pentru locuințe vor avea victimele violențelor în familieVideo
Monica Săsărman, secretar de stat Ministerul Dezvoltării: Prioritate pentru locuințe vor avea victimele violențelor în familieVideo
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOrganizația Femeilor Social Democrate Constanța în parteneriat cu Organizația Județeană a PSD Constanța organizează în perioada 26 - 28 iulie 2024 la Sala de Conferințe „Europa” din cadrul hotelului „Doina“ din Stațiunea Neptun – Reuniunea Femeilor Social Democrate alese primar pentru mandatul 2024 – 2028 și a activului OFSD. Activitatea a început încă de dimineață sâmbătă, 27 iulie, cu o dezbatere privind principalele atribuții care revin primarului.
Mariana Gâju, primarul din Cumpăna, și alte primărițe din țară
”Votul locuitorilor localităților noastre este meritat. Trebuie să avem grijă de investiții atât în infrastructura mare, la lucrările de alimentare, infrastructura socială și educațională, medicală, culturală, tot ce înseamnă viață într-o comunitate. ” a transmis Marian Gâju, primarul din Cumpăna.
Video:
”Cu îngăduința dvs aș vrea să vă transmit mesajul vicepreședintelui PSD a regiunii de NV Moldova: salută efortul depus și rezultatele obținute în urma alegerilor din 9 iunie. Vă mulțumesc pentru oportunitatea de a vă vorbi despre administrația publică locală. Nu voi insista prea mult pe atribuțiile primarului deoarece ghidul este atotcuprinzător. Mă refer punctual la câteva aspecte: când partidul PSD a intrat la guvernare, investițiile erau blocate, primarii erau în căutare de soluții iar social democrații au venit la guvernare și lucrurile s-au mișcat. Unitățile administrativ teritoriale pot să și constituie ADI urile astfel încât programul să se desfășoare în condiții optime. Lucrările nu le-am oprit, ca o noutate: încă de anul trecut s au pus bazele înființării consorțiilor administrative. Un consorțiu este o dezvoltare intercomunitară cu două chestiuni distincte față de alte asociații: criteriul de vecinătate și faptul ca personalul care lucrează în cadrul acestuia poate fi remunerat din fondul proiectului pe care consorțiul îl poate derula și finanța. Pentru a-l susține, anul acesta am adoptat primele norme cu privire la planul național de susținere financiară. Am încercat să deschidem o plajă cât mai largă începând de la elaborarea anumitor studii și terminând cu finanțarea obiectivelor de investiții.
Pentru operaționalizare se lucrează la ghiduri în care vor fi curprinse toate criteriile. Sperăm să îl finalizăm. Mai avem proiectele care se derulează prin compania națională de investiții. Mare parte ați beneficiat și v-ați încheiat cu discurs acele investiții propuse. Cu bucurie vă spun că urmarea conferinței de la Tg Jiu în care ați dezbătut problemele victimelor violenței în familie, s-a decis ca se va da prioritate pentru locuințe acestor persoane.” a transmis Monica Săsărman, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării.
Video:
Reuniunea se va desfășura după următorul program:
Sâmbătă, 27 iulie 2024
9.00 – 10.00 – Monica Săsărman, secretar de stat Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: Expunere – dezbatere privind Principalele atribuții care revin primarului
10.00 – 11.00 – Bune practici în conducerea și coordonarea activității unităților administrativ-teritoriale: Participă femei primar cu mai multe mandate la activ
11.00 – 11.30 – Pauză
11.30 – 12.30 – Sesiune de dezbateri
12.30 – 14.00 – Masa de prânz
14.00 – Vizită în comuna Cumpăna
19.00 – Cină
Duminică, 28 iulie 2024
9.30 – Reluarea dezbaterilor privind Ghidul Administrației Publice Locale
Concluzii
11.30 – Închiderea reuniunii
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News