Motivare ÎCCJ, "Gala Bute": Banii proveniți din infracțiuni au ajuns la Elena Udrea și PDL
Motivare ÎCCJ, "Gala Bute": Banii proveniți din infracțiuni au ajuns la Elena Udrea și PDL
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProbele administrate în dosarul "Gala Bute" au dovedit că banii proveniți din infracțiuni au ajuns la Elena Udrea și PDL București, potrivit motivării sentinței pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, Elena Udrea a respins toate acuzațiile care i-au fost aduse, susținând că probele administrate în dosar demonstrează nevinovăția sa.
"Inculpata Udrea Elena Gabriela a susținut că nu a pretins și nu a primit, în cursul anului 2010 și nici ulterior, direct sau indirect, bani sau alte foloase în legătură cu vreun act ce intra în atribuțiile sale de serviciu, iar materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al judecății infirmă într-o manieră categorică acuzațiile aduse. (...) Apărările inculpatei Udrea Elena Gabriela sunt nefondate, fiind infirmate de mijloacele de probă administrate în cauză. (...) Probele administrate (...) au dovedit fără echivoc că sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunilor de corupție au ajuns în patrimoniul inculpatei Udrea Elena Gabriela și al Organizației PDL București, prin remiteri în numerar sau plata contravalorii unor servicii prestate în favoarea acestora", se arată în motivare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News