MOTIVUL din cauza căruia s-a SCUFUNDAT NAVA din portul Midia!
MOTIVUL din cauza căruia s-a SCUFUNDAT NAVA din portul Midia!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa aproape trei luni de la tragedia din portul Midia, în urma căreia au murit mii de oi, au început, în cursul dimineţii de sâmbătă, 1 februarie, manevrele de verticalizare a navei eşuată. Adică, urmează ca epava să fie scoasă din apă. Firma care se ocupă de ranfluare este Grup Servicii Petroliere. Numai că, a intervenit o problemă care a condus la oprirea operaţiunii. Spirele cablurilor de ridicare a navei au cedat, din cauza greutăţii.
Duminică, 19 ianuarie, barja BF2 s-a poziționat lângă epavă, după care a început operaţiunea de sudare pe bordul epavei a sistemelor de prindere pentru verticalizare.
În noaptea de joi spre vineri s-a continuat sudura, iar, la finalul proceduri, s-au demontat schelele, s-a conectat sistemul de ridicare şi s-au îndeplinit ultimele sarcini înainte de dezeșuarea epavei.
Vineri, 1 ianuarie, preşedintele CJ, Horia Ţuţuianu, declara la şedinţa CJSU faptul că trebuie acordată o mare importanță acestei operaţiuni, deoarece cea mai mare problemă care ar putea să apară este aceea de a se reversa în apă ce este pe navă. Trebuie să mai precizăm și faptul că analizele făcute apei din jurul navei au fost în parametri normali, acestea fiind făcute săptămânal.
Update
Operaţiunea de scoatere din apă a navei s-a oprit. Câteva spire ale cablurilor de ridicare au cedat, motivul fiind greutatea a pavei. "Este mai mare decât reieşea din calcule. Spirele au cedat în locul în care erau prinse în cârlig. Trebuie schimbat sistemul de prindere, de ridicare şi să înlocuiască cârligul cu o altă piesă, să nu mai permită frecarea cablurilor", a precizat Alin Vintilă, reprezentantul GSP. Trebuie schimbat întreg sistemul de cabluri pentru a putea susţine greutatea navei, cu tot cu încărcătura de la bord.
Din estimări, nava se apropia de 45 de grade, era un moment critic, probabil atunci au fost forţele mai mari şi au început să cedeze spirele cablurilor.
La momentul ruperii primelor spire, se înregistrau 1350 de tone forţă în cabluri. Cablurile vor fi schimbate în cursul zilei de sâmbătă şi, apoi, operaţiunea de scoatere a navei din apă se va relua.
Video:
Update:
În urma unei inspecţii asupra navei, s-a constatat că, de fapt, cablurile s-au rupt deoarece puntea navei a cedat. Puntea, cedând, s-a transmis un şoc în cabluri care a determinat oprirea operaţiunii. Din cauza şocului s-au desprins spirele.
Structura navei, poate şi încărcătura, e diferită faţă de ceea ce s-a prezentat în documente, iniţial, a transmis Alin Vintilă, reprezentantul GSP, acesta fiind, probabil, și motivul din cauza căruia s-a scunfundat.
"A cedat punea 8 a navei, s-a creat o tensiune în cablurile de la macaraua Neptun, ce a condus la ruperea cablurilor de ridicare. Se investighează ce s-a întâmplat. Am descoperit punctul de ruptură, nu e o surpriză, nava are peste 40 de ani. În timpul operaţiunii, scafandrii au intrat în apă, au găsit punţi suplimentare, sunt punţi nedeclarate. Există o încărcătură mult mai mare decât 14 000 de oi. Considerăm în 48 de ore ne aşteptăm să reluăm operaţiunile. Ne ducem la capacitatea maximă a macaralei.Nu avem date exacte, nu avem greutate exactă, nu se pupă ce s-a dat înainte, cu ce am găsit.", a declarat Gabriel Comănescu, patronul GSP.
De precizat faptul că, în acest context, având în vedere că se efectuează o muncă suplimentară, faţă de cât s-a prevăzut în contractul de 4 milioane de euro, cuantumul serviciului ar putea creşte.
Ce se va întâmpla după verticalizarea navei!
După ce nava va fi adusă pe linia de plutire, se va extrage apa şi va fi preluată în tancuri, apa este probabil contaminată. Nava va fi amplasată în Dana 10, apoi se demarează operaţiunea de tăierea unei părţi din punţile superioare pentru a introduce nişte mini buldozere cu care scafandrii vor începe să ridice cadavrele, pe care le vor încărca într-o havă, întro cutie. Hava va fi extrasă cu o macara, urmând ca, din această cutie, să fie încărcate în containere speciale. Nimeni nu va intra în contactat fizic cu cadavrele, totul se va face cu ajutorul utilajelor, pentru a evita contactul. Sunt şi echipamente de unică folosinţă biologice, iar scafandrii vor fi în carantină în toată perioada operaţiunii. Vor sta la bordul altei nave a companiei GSP, vor dormi acolo, iar când vor ieşi din interiorul navei vor fi curăţaţi, spălaţi, dezinfectaţi. Tot personalul implicat în operaţiune a fost vaccinat. Toată procedura se realizează în colaborare cu Direcţia Sanitar Veterinată Constanţa.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News