Muzeul de Artă Populară Constanţa, gazda meşteşugurilor tradiţionale
Muzeul de Artă Populară Constanţa, gazda meşteşugurilor tradiţionale
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMuzeul de Artă Populară Constanţa organizează, în perioada 15-17 august a.c., manifestarea „Meşteşuguri tradiţionale - prelucrarea artistică a lemnului”. Acţiunea urmăreşte să pună în valoare principalele aspecte legate de arta prelucrării lemnului, continuitatea şi evoluţia artistică a acestui meşteşug ancestral.
Lemnul, într-o varietate de esenţe, a reprezentat de-a lungul timpului o materie primă care s-a găsit cu uşurinţă în mediul înconjurător al satului românesc, având o largă întrebuinţare. Din bogatul repertoriu al obiectelor rezultate în urma prelucrării lemnului, amintim: lăzi de zestre, blidare, lingurare, scaune, laviţe, bâte păstoreşti, căuce, furci de tors, fuse, troiţe, icoane de vatră, cruci de mână, pristornice, măşti funerare, ploşti, tipare de caş, scafe, găvane, linguri, sărăriţe etc.
Indiferent de categoria din care fac parte – mobilier, industrie casnică textilă, inventar pastoral sau recuzită ceremonială, toate aceste tipuri de obiecte poartă însemnele harului creator al meșterului lemnar, care a simțit nevoia să intervină asupra lor, înnobilându-le printr-un decor care le individualizează.
La manifestarea organizată de muzeu vor participa patru meșteri, reprezentativi pentru acest gen al creației populare tradiționale din România: Vasile Moldoveanu (Moreni, județul Dâmbovița), Bucur Bădălan (Băbeni, județul Vâlcea), Marian Viorel (Fălticeni, județul Suceava), Busnea Toader (Râmnicu-Vâlcea), acesta din urmă fiind un cunoscut creator de instrumente tradiționale autentice, unele dintre ele unice în lume.
Diana NEAŢĂ
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News